Un plus pentru calitatea vieții celor sărmani

9 septembrie 2022

Este ora prânzului, un miros îmbietor de mâncare aromată învăluie strada Theodor Aman. Este savoarea mâncării pregătite cu atâta dragoste și pasiune de bucătarii noștri pentru  beneficiarii Centrului social „Maria Rosa”.

De curând, ciorbele și supele noastre sunt gătite pe o mașină nouă profesională de gătit, un arzător pe podea, marca HENDI, oferit cu atâta bunăvoință și mărinimie de sponsorul nostru, compania Direca Depo S.R.L., https://www.direca.ro/ unul dintre cei mai mari jucători locali din domeniul vânzării echipamentelor HORECA.

Ne bucurăm să putem oferi mâncarea în condiții igienice si demne celor mai puțin norocoși dintre noi. Oferta gastronomică este tot mai variată și, cu ajutorul unui specialist în nutriție, sunt realizate meniuri dintre cele mai diverse, care să cuprindă preparate culinare sănătoase, cu un aport caloric necesar fiecărei persoane în parte.

Oamenii fără nici un venit vin negreşit în fiecare zi la ora 13.00 pentru a-şi lua masa de prânz. Preparatele sunt diversificate şi pregătite în cele mai bune condiţii, iar reţetele respectă întocmai gramajul ingredientelor.

Pentru cei mai nevoiași oameni de pe malul Crișului Repede nu se găteşte în două zile la fel, iar cel mai important lucru este faptul că în toate meniurile este inclusă carnea: de porc, de pui sau de vită, alături de legume, pentru o nutriție echilibrată.
Dumnezeu să binecuvânteze toți oamenii de bine, care acceptă să înfăptuiască binele alături de noi!

Ramona PALTIN
Fundraising manager

Vezi alte noutăți

24 iunie 2026
Raportul Anual reprezintă o radiografie a activităților pe care Asociația Caritas Eparhial Oradea le-a desfășurat în anul 2025, sub motoul: „Iubirea care devine faptă”
De către Caritas Eparhial 31 mai 2026
În cursul zilei de azi, 31 mai a.c., copiii de la Centrul de tip after-school „Sfântul Martin” din Ioaniș, aparținând Asociației Caritas Eparhial Oradea, au avut parte de o experiență de neuitat în Oradea
29 mai 2026
Iată căci s-a mai scurs o lună din calendar, luna MAI, care ne motivează prin însăși denumirea ei să fim MAI buni, MAI iubitori, MAI aproape de cel necăjit, sărman și bolnav.
Mai multe noutăți