Dacă atunci când vorbesc cu voi repet mereu aceleași lucruri, nu mă întrerupeți... ascultați-mă, când erați mici trebuia să vă spun aceeași poveste, în fiecare seară până adormeați.

Atunci când nu vreau să mă spăl, nu mă învinovățiți și să nu vă fie rușine... amintiți-vă când a trebuit să fug după fiecare din voi inventând scuze pentru că nu voiați să faceți baie.

Atunci când îmi vedeți ignoranța față de noile tehnologii, dați-mi timpul necesar și nu vă uitați la mine cu acel zâmbet ironic, pentru că eu am avut toată răbdarea să vă învăț abecedarul.

Atunci când la un moment dat nu-mi amintesc sau îmi pierd șirul gândurilor... acordați-mi timpul necesar să-mi amintesc și dacă nu pot, nu vă enervați: cel mai important lucru nu este ceea ce spun, ci nevoia mea să fiu cu voi și să mă ascultați.

Atunci când picioarele mele obosite nu-mi permit să țin pasul cu voi, nu mă tratați ca pe o povară, ci veniți spre mine cu mâinile voastre puternice la fel cum am făcut eu cu voi când ați făcut primii pași.

Atunci când spun că mi-aș dori să fiu mort... nu fiți supărați, într-o zi veți înțelege ce mă face să spun asta. Încercați să înțelegeți că la vârsta mea nu trăiești, ci supraviețuiești.

Într-o zi veți descoperi că, în ciuda greșelilor mele, mereu mi-am dorit tot ce e mai bun pentru voi și am încercat să vă deschid calea. Dați-mi puțin din timpul vostru, dați-mi puțin din răbdarea voastră, dați-mi un umăr să-mi sprijini capul în același mod în care am făcut-o pentru voi.

Ajutați-mă să merg, ajutați-mă să-mi termin zilele cu dragoste și răbdare și, în schimb, vă voi oferi un zâmbet și iubirea imensă pe care am avut-o întotdeauna pentru voi.

Vă iubesc, copiii mei!