Rugăciunea, dialog cu Dumnezeu

26 decembrie 2022

Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.

Luni, 26 decembrie 2022

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic
Din Evanghelia lui Ioan: “Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”. (I,18-18)

Reflectăm
Chipul uman al lui Isus, acel chip fratern în naştere precum şi în moarte, este chipul care ni-l arată pe Tatăl. Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, dar toţi putem asculta cuvintele Sale şi să ne lăsăm instruiţi de viaţa lui Isus care a vindecat mulţi oameni, a consolat pe cei disperaţi, a mâncat cu păcătoşii şi a înviat pe cei morţi. Am simţit vreodată în viaţă că ne-am întâlnit cu Isus? Ne-am dat seama că am primit har peste har, sau ne lamentăm adesea de existenţa noastră?

Tatăl nostru...

Doamne, dintre toţi oameni Tu ai încredinţat Cuvântul vieţii şi a mântuirii pentru a fi anunţat fiecărui om, nouă. Iartă-ne temerile noastre şi rezistenţele, absurdele şi orgolioasele noastre fugi şi nu permite să nu mărturisim că Tu eşti Domnul, Dumnezeul cel înţelegător şi milostiv. Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.

Sfârșitul meditațiilor propuse și Pruncului Isus Cristos mărire și laudă!

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți