Noul site Caritas Eparhial oferă posibilitatea de a face donații online prin Banca Transilvania

7 aprilie 2020

Caritas Eparhial Oradea are o nouă imagine și un nou site pentru cei care cei care doresc să susțină proiectele organizației și care o pot face mult mai ușor, donând online.

Realizat odată cu împlinirea a 15 ani de la înființarea asociației, rebrandingul a avut ca scop principal transformarea identității unui brand deja cunoscut la nivel local într-o identitate vizuală modernă, clară, vizibilă și ușor de recunoscut, care să reflecte viziunea și valorile organizației și care să o reprezinte în comunitatea locală și regională. Rebrandingul a fost gestionat de către Globencer, o agenție a cărei echipă are o vastă experiență în domeniul brandingului și a strategiilor de comunicare și care este specializată în creșterea și transformarea companiilor pentru impactul viitor.

Noua imagine Caritas Eparhial Oradea se observă cel mai bine în paginile noului site www.caritaseparhial.ro. Lansat odată cu Campania COVID-19 organizată de asociație, noul site vine în întâmpinarea celor care doresc să doneze pentru ca organizația să continue să lupte pentru persoanele și familiile vulnerabile, pe care le sprijină în fiecare zi.

„Comunicarea socială, prin mijloace online are, poate mai mult decât oricând acum când ni se cere tot mai des să ne ”distanțăm social”, un imens potențial pentru promovarea unor valori sănătoase contribuind la reînnoirea societății. De aceea, pentru o mai bună transparență, anulându-se astfel întrebări care ar fi putut transforma încrederea unora în asociația noastră, în îndoială, am decis să avem o prezentare eficientă a serviciilor, proiectelor noastre și a programelor aflate în desfășurare, oferind certitudini că lucrurile merg în direcțiile afirmate. Rezultatele activităților desfășurate sunt prezente acum pe site într-o manieră actuală vremurilor noastre. Funcția de informare a noului site (prezentă cu preponderență în forma anterioară a site-ului) este completată de interacțiunea la care te îndeamnă, inclusiv prin anularea senzației de a citi doar știri ale asociației. Prin implicarea activă care se solicită, se întregește ideea de a rămâne uniți pentru aspectele vulnerabile ale comunității căreia ne adresăm și în mijlocul căreia suntem acum vizibili mai eficient și în mediul on-line.” – Pr. Olimpiu Todorean, Președinte Asociația Caritas Eparhial Oradea
Cu un design modern, aliniat la noul brand Caritas Eparhial Oradea, site-ul oferă celor care îl vizitează o experiență actuală, adaptată pentru orice tip de device: desktop, tabletă sau mobil. În contextul pandemiei COVID-19, Caritas Eparhial s-a confruntat cu o situație dificilă – lipsa fondurilor pentru achiziția echipamentelor de protecție destinate protejării asistenților sociali, angajaților și voluntarilor pentru a continua să îi ajute pe beneficiari. A fost nevoie de un răspuns rapid la această nouă situație prin implementarea unui sistem de donații online sigure și de încredere.
„Am încheiat recent procedura de rebranding pentru Caritas Eparhial iar cerința de a reface designul și conceptul de comunicare prin site a venit la timpul potrivit. În 5 zile am redesenat total site-ul www.caritaseparhial.ro, am conceput campaniile de donații și am implementat plățile 3D secure de la Banca Transilvania. Campaniile de promovare sunt acum active și cei care doresc pot dona pentru ca persoanele vulnerabile să primească o masă caldă, să fie informate permanent asupra necesității izolării și reducerii posibilității de a se infecta cu virusul SARS-COV-2.”
Mihai Cristian Pop - CEO, Globencer
Cei care doresc să sprijine Campania COVID-19 precum și toate proiectele Caritas Eparhial Oradea pot să o facă mult mai ușor datorită platformei de procesare plăți care a fost pusă la dispoziție de către Banca Transilvania. Îi mulțumim pe această cale domnului Marius Vlad Pop, de la Banca Transilvania care ne-a sprijinit 100% în implementarea acestei soluții pentru Caritas Eparhial Oradea.
„Ne bucurăm că am putut ajuta Caritas Eparhial Oradea să își dezvolte în timp util platforma de plăți online, pentru a putea lansa campaniile de donații, care au ca scop susținerea persoanelor defavorizate prin livrarea unei mese calde pe zi. Strângerea de donații în vederea achiziției de materiale de protecție pentru asistenții sociali și voluntarii care, în această perioadă, se expun riscurilor generate de COVID-19, în activitățile lor de suport și ajutor a celor defavorizați este un alt obiectiv care se poate finanța prin donațiile online care utilizează soluția proprie de plată 3DSecure a Băncii Transilvania, implementată cu succes în noul site www.caritaseparhial.ro.” - Marius Vlad Pop - Relationship Manager, Banca Transilvania.
Noul brand Caritas Eparhial Oradea a fost lansat în cadrul Ziua Voluntarului Caritas 2020 în prezența angajaților, voluntarilor și donatorilor organizației, iar noul site www.caritaseparhial.ro este activ de la începutul lunii aprilie.
Campania COVID-19 are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea persoanelor vulnerabile din comunitate care se bazează pe sprijinul primit din partea organizației. Banii se vor utiliza pentru a cumpăra măști, mănuși de protecție, dezinfectanți pentru asistenții sociali, voluntarii și angajații Caritas Eparhial Oradea, produse de curățenie, alimente și medicamente pentru bătrânii și persoanele aflate în dificultate, fără venituri. Sprijinul fiecăruia contează și poate să facă diferența pentru persoanele vulnerabile.

Vezi alte noutăți

5 mai 2025
Un număr tot mai mare dintre beneficiarii cantinei sociale aleg să se implice în mod voluntar în activitățile zilnice de întreținere a spațiului.
4 mai 2025
Duminică, 4 mai a.c., rezidenții „Casei Frențiu” au avut ocazia de a-și exercita dreptul la vot cu ajutorul unei urne mobile, deplasată special pentru alegerile locale și cele prezidențiale.
4 mai 2025
La cantina socială a Asociației Caritas Eparhial Oradea, considerăm că vocea beneficiarilor este esențială pentru buna funcționare a serviciului. De aceea, ne consultăm permanent cu ei, chiar și în ceea ce privește meniul zilnic, pentru a ne asigura că preparatele răspund nevoilor reale, atât din punct de vedere nutrițional, dar și din prisma problemelor de sănătate pe care aceștia le au. Avem 30 de persoane zilnic, la masă. O media anuală ne arată că pragul cantinei sociale ne este trecut de 80 de persoane distincte care devin beneficiari acestui serviciu. Oameni de care suntem alături pe tot parcursul anului, oameni cărora încercăm să le îndulcim zilele, sărbătorindu-le aniversările. Prin existența dușurilor sociale, oferim mai mult decât posibilitatea efectuării igienei corporale; oferim posibilitatea recăpătării unui strop din demnitatea pierdută în haosul vieții de pe stradă. Curățenia personală devine astfel o punte spre redobândirea încrederii în sine și a sentimentului de apartenență la societate. Fiind un serviciu licențiat, respectăm cerințele legale, care impun nu doar aplicarea chestionarelor de satisfacție ci și prezența cutiei pentru sesizări și reclamații. Ne bucurăm de fiecare dată când beneficiarii semnează procesul verbal aferent verificării acestei cutii care, în cele mai multe cazuri, reflectă lipsa de reclamații – o dovadă a colaborării și comunicării deschise dintre personalul cantinei sociale și cei în slujba cărora ne aflăm: oameni ai străzii, oameni rămași ai nimănui. Consilierea socială, îndrumarea și sprijinul pentru întocmirea diverselor dosare de care acești oameni au nevoie au un efect pozitiv asupra vieții de zi cu zi. Le mulțumim beneficiarilor pentru felul direct, sincer și spontan în care ne împărtășesc orice doleanță. Această deschidere este prețioasă pentru noi și ne asumăm responsabilitatea de a ține cont de ceea ce exprimă, căutând cele mai potrivite răspunsuri la nevoile lor reale. Ei știu că pot apela la noi, iar noi știm că împreună putem să căutăm soluții care să le facă viața mai suportabilă, mai sigură și, mai ales, mai demnă. Teodora BODA Asistent social principal
Mai multe noutăți