Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic:
Din Evanghelia lui Matei: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. Cine are urechi de auzit, să audă.” (1I, 11-15)

Reflectăm:
În acest pasaj, Isus ni-l prezintă pe Ioan Botezătorul ca fiind cel mai mare dintre cei născuți din femei, dar imediat ne surprinde spunând că cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el. El ne invită la un paradox: în împărăția lui Dumnezeu, măreția și umilința merg mână în mână. Ioan a trăit în deșert, a strigat pentru a-L vesti pe Domnul și a trăit pentru Dumnezeu cu fiecare fibră a ființei sale. Cu toate acestea, Isus ne învață că adevărata putere, adevărata măreție, este în umilință. Oricine se face mic, oricine alege să slujească, oricine se apropie de cel mai mic, reflectă inima lui Dumnezeu. Postul Crăciunului este un timp pentru a descoperi această măreție ascunsă, comoara de a fi mic în ochii lumii, dar mare în ochii lui Dumnezeu. Este ca o sămânță mică, care pare neînsemnată, dar poartă în ea puterea de a deveni un copac mare. Inima noastră este acea sămânță: deși fragilă, ea poate înflori dacă ne deschidem harului. Să recunoaștem puterea umilinței și să ne lăsăm transformați. În fiecare gest mic de iubire există măreția care aparține cerului.


Tatăl nostru...

O, Maria, smerită slujitoare a Domnului, tu care ai acceptat voia lui Dumnezeu cu inima deschisă, călăuzește-ne și pe noi spre adevărata măreție a smereniei. Fă-ne mici și generoși, capabili să iubim cu inima Fiului tău. Amin.