Faptele bune ating suflete

16 decembrie 2024

În baza parteneriatului încheiat între Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea și Asociația Caritas Eparhial Oradea, cu scopul de a implementa acțiuni de voluntariat, cei peste 400 de școlari ai claselor Step by Step au realizat o acțiune de strângere de produse, în timpul Postului Crăciunului, pentru cei mai nevoiași, sub forma a patru colecte. Astfel, în prima săptămână, a fost colecta de produse de igienă, în săptămâna a doua, colecta de alimente neperisabile, în săptămâna a treia, colecta de legume și fructe, iar în ultima săptămână, colecta de dulciuri.

Asociația Caritas Eparhial Oradea a direcționat aceste produse spre copiii de la Centrul after school „Sfântul Martin” din Ioaniș, spre cantina socială a organizației, dar și spre pachetele pe care le oferim familiilor aflate în dificultate pe care le avem în baza noastră de date.

Mulțumim doamnelor învățătoare: Anamaria Meze, Andreana Brândaș, Anamaria Țirban, Claudia Belea, Camelia Țîrț, Bianca Dobrată, Krisztina Ursu, Luminița Abrudan, Ramona Mureșan, Laura Șereș, Anamaria Bodea, Nicoleta Popa, Raluca Klobok, Monika Gașpar, Anca Haidu, Maria Jurj, Elena Iacob, Andrada Marian, Anca Bogdan, Monica Mateoc, Diana Mălan, Andreea Bulc, Patricia Albirt, Liliana Chiș, Florina Bîte, Lorenia Nedeianu, Adriana Pintea, Denisa Tirb și doamnei Lia Șipoș, coordonatoarea proiectului.

Ca de fiecare dată, ne asumăm răspunderea să distribuim în mod eficient ajutorul primit persoanelor vulnerabile cu care lucrăm, iar sprijinul oferit de echipa învățători-părinți-elevi de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea este unul substanțial care ne permite să asigurăm o bună desfășurare a activității serviciilor noastre sociale.  

Mulțumim tuturor copiilor implicați și părinților care au făcut să fie posibilă colectarea de bunuri pentru cei mai săraci din comunitate!

Teodora BODA
Asistent social principal

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți