Ecouri la campania Covid-19

15 aprilie 2020

În urma campaniei noastre, alături de multe donații online, avem parte și de un ajutor material concretizat în oferta a 25 porții de mâncare, pe săptămână, pentru o parte din beneficiarii de la cantina socială.

Astfel, domnul Cristian Terec, prin restaurantul Black Wolf din Oradea oferă, în fiecare zi de marți, pe perioada stării de urgență, 25 de pizza de diferite sortimente, pregătite la Black Wolf. Asistentul social, împreună cu voluntarul Caritas, ridică cele 25 de pizza și le distribuie beneficiarilor noștri.

”Marți, 14 aprilie a.c., a fost prima zi în care am avut prilejul de a-i bucura pe beneficiarii cantinei sociale cu o surpriză culinară. Prin intermediul nostru, fiecare dintre beneficiari a primit cu uimire și cu multă bucurie o masă de prânz diferită de cea pe care o așteptau să ajungă la ei, mulțumindu-ne prin zâmbete largi, care parcă au înseninat acea zi ploioasă.

Îndreptăm mulțumirile primite din partea lor celor cărora se cuvin, împreună cu mulțumirile noastre pentru acest sprijin care ne ajută să rămânem alături de cei ai nimănui, în așteptarea continuă ca această stare de urgență să se termine cu cât mai puține efecte negative asupra fiecăruia dintre noi!” - a declarat asistentul social Teodora Boda.

Caritas Eparhial

Vezi alte noutăți

De către Caritas Eparhial • 2 noiembrie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea și Asociația Caritas Catolica Oradea vor organiza evenimentul „Un Milion de Stele pentru siguranța copiilor”, cu tema: Aprinde o lumânare împotriva bullyingului! în Oradea, Piața Unirii, lângă Catedrala „Sfântul Nicolae”, între orele 17.30 – 18.30, joi 5 noiembrie 2026.
30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial • 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
Mai multe noutăți