Ziua Limbii Române, sărbătorită la Centrul rezidențial „Casa Frențiu"

12 septembrie 2025

În cursul zilei de ieri, 11 septembrie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", seniorii au avut parte de o zi de sărbătoare dedicată Zilei Limbii Române (marcată, anual, în ziua de 31 august).

Doamna Miorița Săteanu și membri ai Uniunii Județene a Pensionarilor Bihor au fost oaspeții noștri. Evenimentul a adus emoție, bucurie și comuniune, marcând importanța limbii materne prin cânt, poezie și tradiție.

Programul a fost deschis cu pricesne, interpretate cu sensibilitate, care au adus liniște și recunoștință în sufletele celor prezenți. Părintele capelan Valentin Ilea a rostit un mesaj despre importanța credinței și a comunității în viața fiecăruia. Cuvintele sale au adus alinare și speranță.

În continuare, au fost evocați scriitori români născuți în luna septembrie: George Coșbuc, George Bacovia și Ion Agârbiceanu.
Patru dintre rezidenți au recitat poezii din creațiile acestora, oferind un moment de mare încărcătură artistică și emoțională.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o horă jucată împreună, într-un spirit de voie bună și comuniune. 

Evenimentul a demonstrat încă o dată că, în cadrul centrului, viața este plină de semnificație și de momente de trăire autentică, fiecare sărbătoare devenind prilej de unitate și bucurie.

Teodora BODA
Asistent social principal


Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți