Ziua internațională a persoanelor fără adăpost este, de fapt, un semnal de alarmă care ne atrage atenția asupra acestei categorii vulnerabile de persoane, pe care, nu de puține ori, o ignorăm. Preferăm să nu vedem, să nu știm, să nu avem contact direct cu acești oameni „ai străzii”.

Și totuși ei există, ei sunt lângă și printre noi și ne oferă, chiar fără să vrea, o lecție despre a merge înainte, despre a rămâne în picioare, atunci când totul e potrivnic, când totul pare să ne doboare. Este o lecție despre asumarea unor destine frânte, despre asumarea consecințelor alegerilor proprii, despre abandon, despre o singurătate purtată pe umerii împovărați de neajunsuri, de lipsuri.

Fac și ei parte din „aproapele” nostru, iar scânteia de speranță și lacrimile de recunoștință, „Mulțumesc!”-ul primit din partea lor și strângerea de mână pe care o pot oferi atunci când sunt auziți, ascultați, îndrumați, ajutați ne ating sufletele nouă, celor din domeniul social care lucrăm cu și pentru ei. Ei doar atât pot oferi.

Mult sau puțin, îndeajuns sau nu, beneficiarii cantinei sociale a Asociației Caritas Eparhial Oradea știu că aici nu sunt singuri, știu că le se deschide ușa, știu că se pot îmbăia la Dușurile sociale și știu că au un loc, al LOR, unde pot servi în condiții decente, prânzul. Acesta este, poate, modul în care le mulțumim noi lor, astăzi, de ziua lor, pentru că ne arată că în viață nu este important doar cât de multe realizăm atunci când suntem sus, ci mai ales cum supraviețuim atunci când suntem la pământ.