Ziua Internațională a Femeii, la „Casa Frențiu”

8 martie 2024

Ziua de 8 Martie a fost sărbătorită, ca în fiecare an, și în cadrul Centrului Rezidențial „Casa Frențiu”. Rezidentele centrului nostru au primit cu multă căldură invitații care le-au încântat și bucurat sufletul cu poezii și cântece.

În deschiderea evenimentului, coordonatorul centrului, doamna Miruna Moza, a rostit cuvinte de mulțumire invitaților care nu uită niciodată să ne treacă pragul și care sunt primiți mereu cu nerăbdare și dragoste de beneficiarii noștri.

În cuvântul său, doamna Miorița Săteanu a subliniat importanța femeilor, în calitate de soții, mame, bunici ori prietene în viața fiecăruia dintre noi. Doamna educatoare Ecaterina Grecu a împărțit mărțișoare rezidentelor centrului, daruri minunate confecționate cu dibăcie de copiii de la „Ceata lui Pițigoi”.

Totodată, poeziile recitate de doamna Leontina Costruț, doamna Ecaterina Grecu și domnul profesor Aurel Horgoș au încântat sufletele celor prezenți și au fost răsplătite cu aplauze. Corul Margaretelor și interpretul Raul Bochiș ne-au încântat cu melodii și șlagăre cunoscute, acompaniați de rezidenții casei.

Patru beneficiare ale centrului nu s-au lăsat mai prejos și ne-au recitat și dânsele poezii cunoscute dedicate mamei.
Le mulțumim tuturor invitaților, iar doamnelor le dorim un călduros „La mulți ani!”, să le țină Dumnezeu ani mulți cu sănătate și alese bucurii!

Alexandra LASCĂU
Asistent social debutant

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți