„Sărbătoarea Toamnei” la CICRO

4 noiembrie 2024

La începutul lunii noiembrie, copiii ucraineni care frecventează programele educaționale ale Centrului de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea (CICRO), din cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea, au avut „Sărbătoarea Toamnei”. Evenimentul a fost pregătit de către adolescenții centrului pentru copiii din clasele primare. Copiii au spus poezii dedicate toamnei, au răspuns la ghicitori pe tema anotimpului auriu și au organizat concursuri.

La „Sărbătoarea Toamnei”, adolescenții au susținut și un master class: „Dovleacul fericit”. Copiii au participat activ, demonstrându-și ingeniozitatea și inteligența. Adolescenții, cu ținutele lor de toamnă, au fost mereu în centrul atenției și i-au răsfățat pe toți participanții cu cadouri și dulciuri de toamnă. Copiii au fost curioși să participe la sărbătoare și dornici să creeze lucrări specifice acestui anotimp.

„Sărbătoarea Toamnei" s-a încheiat, dar copiii vor avea alte activități, deoarece am început pregătirile pentru perioada magică a Crăciunului, unde îi așteaptă și mai multe activități și întâlniri.

Până atunci însă, ne bucurăm de emoțiile pozitive și de atmosfera prietenoasă și familială pe care o creăm zilnic împreună, la centru.

Maryna AKULENKO

Vezi alte noutăți

De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
24 iunie 2026
Raportul Anual reprezintă o radiografie a activităților pe care Asociația Caritas Eparhial Oradea le-a desfășurat în anul 2025, sub motoul: „Iubirea care devine faptă”
Mai multe noutăți