Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic
Din Eclesiastic: “Fiule, să nu laşi pe cel sărac lipsit de hrană şi ochii celor nevoiaşi nu-i face să aştepte. Sufletul flămând să nu-l întristezi şi să nu urgiseşti pe om când are lipsă. Inima necăjită nu o tulbura şi nu întârzia a da celui lipsit. Rugăciunea celui necăjit nu o lepăda şi nu-ţi întoarce faţa ta de la cel sărac”. (IV, 1-4)

Reflectăm
Sunt întrebări care aşteaptă un răspuns de la noi. A nu asculta înseamnă a nu asculta Cuvântul Domnului. Întrebările care ni le pun fraţii ne smulg din lene şi din stăpânirea de sine în care cu uşurinţă cădem. Cât de contrastante sunt cuvintele pericopei pe care am citit-o cu stilul vieţii de azi: obţinerea de privilegii şi bunuri în dezavantajul altora, în special al celor săraci şi străini? Există un spaţiu pentru o conştiinţă solidară în lumea noastră? Cum dăm mărturie despre ea?

Tatăl nostru...

Ajută-ne, Doamne, să-i vedem pe cei care suferă lângă casa noastră, pe săracul de pe stradă. Fă ca noi să nu ne mulţumim cu bunăstarea, ci trimite înaintea noastră pe cel care are nevoie de mângâiere şi ajutor. Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.