Rugăciunea, dialog cu Dumnezeu

11 decembrie 2022

Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.

Duminică, 11 decembrie 2022

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic
Din Psalmul 114: “Iubit-am pe Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele, că a plecat urechea Lui spre mine şi în zilele mele Îl voi chema”.

Reflectăm
Ascultarea pe care ne-o cere Domnul are în El, în Domnul, modelul de plinătate. Cum ne ascultă Domnul? Ca şi un Tată care este profund sensibil la strigătul fiilor, capabil să fie aproape şi iubitor celui slab şi celui sărac, un Tată care prin iubirea care ne-o arată trezeşte o altă iubire. Nu este acesta modelul pentru orice curs educativ?

Tatăl nostru...

Laudă Ţie, Doamne, care ne iubeşti nu pentru că suntem buni, ci pentru că Tu eşti infinit de bun. Fă ca să ştim a folosi orice ocazie care ne permite să demonstrăm bunătatea care o dăruieşti celui care este aproapele. Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți