Rezultatele Colectei de alimente

10 aprilie 2023

Asociația Caritas Eparhial Oradea a organizat și anul acesta, în perioada 12 martie – 9 aprilie 2023, în duminicile din Postul Mare, la bisericile greco-catolice de Oradea: Catedrala ”Sfântul Nicolae”, Sanctuarul ”Maica Domnului”, Biserica ”Schimbarea la Față” – Velența, Biserica ”Sfânta Treime” – Nufărul și Biserica ”Sfântul Gheorghe” – Spital, colecta de alimente “Deschide ușa inimii tale!”

Anul acesta am fost ajutați de 20 de voluntari care au prestat 76 ore de voluntariat.

Credincioșii nu numai că au adus din prinosul lor alimente ci, unul dintre ei a dorit să-și exprime aprecierea pentru efortul depus de către voluntari, răsplătindu-i printr-un cadou, frumos împachetat, oferit fiecărui voluntar.

În acest an s-au donat: ulei (75 litri), făină (88 kg), zahăr (69 kg), orez (44 kg), paste făinoase (36 pachete), făină de mălai (18 kg) și alte produse cu o valoare de inventar de 2.320 Lei.

Din alimentele primite au fost pregătite pachete şi distribuite familiilor din Oradea și Livada, aflate în baza de date a asociaţiei, iar o altă parte din alimentele primite va fi folosită pentru prepararea mesei de prânz la Cantina socială de pe str. Theodor Aman din Oradea și pentru masa caldă oferită copiilor de la Centrul after school ”Sfântul Martin” din Ioaniș.

Pe lângă alimente, unele persoane au donat şi numerar, bani ce vor fi folosiţi pentru funcţionarea serviciilor sociale.

Asociaţia Caritas Eparhial Oradea mulţumeşte, în numele beneficiarilor, tuturor celor care au donat, dovedind faptul că nu au uitat nici în acest an de cei mai sărmani dintre noi. Mulțumim, de asemenea, și voluntarilor care ne-au rămas aproape și ne-au ajutat și în acest an, precum și preoților parohi care ne-au permis să organizăm, și anul acesta, colecta de alimente.


Patricia PELE
Coordonator colectă

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți