Rugăciunea, dialog cu Dumnezeu

15 decembrie 2023

Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.


Vineri, 15 decembrie 2023

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic:
Din Evanghelia lui Ioan: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Cristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: “Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul.” (I, 6-8; 19-23)

Reflectăm:
Cine eşti? întreabă preoţii şi leviţii pe Ioan. Răspunsul este unul care implică toată viaţa.
Acum ştim: în întunericul îndoielii se aprinde o Lumină, este Fiul lui Dumnezeu care se face om; această Lumină cere să scoatem dinlăuntrul nostru lumina, pentru a putea la rândul nostru să-i luminăm pe alţii.

Tatăl nostru...

Propunere practică:
Merg în biserică cu un sfert de oră mai înainte de Sfânta Liturghie pentru a citi şi medita un pasaj din Evanghelie.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.

Vezi alte noutăți

20 octombrie 2025
Începând de astăzi, 20 octombrie a.c., un nou grup de 6 studenți ai Universității din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane, Specializarea Asistență socială, și-a început stagiul de practică în specializarea asistenței sociale, sub îndrumarea asistentului social al „Casei Frențiu”.
De către Caritas Eparhial 17 octombrie 2025
Această zi ne amintește că lupta împotriva sărăciei este, înainte de toate, o luptă pentru demnitate umană, solidaritate și speranță.
13 octombrie 2025
Asociațiile Caritas Eparhial și Caritas Catolica au plăcerea să vă invite la tradiționalul eveniment anual de solidaritate, „Un milion de stele”, joi, 16 octombrie, de la ora 18.30 care se va desfășura în fața Catedralei Romano-Catolice din Oradea (str. Șirul Canonicilor, nr. 2).
Mai multe noutăți