Coordonator nou la „Casa Frențiu”

1 octombrie 2025

Asociația Caritas Eparhial Oradea anunță încheierea mandatului părintelui Ștefan Madarasi în calitate de coordonator al Centrului Rezidențial „Casa Frențiu”.

Pe parcursul activității sale, părintele Madarasi a contribuit cu implicare și dăruire la dezvoltarea și buna desfășurare a activităților centrului.

Îi mulțumim pentru aportul adus și pentru sprijinul constant oferit atât echipei, cât și rezidenților centrului.

În același timp, anunțăm faptul că doamna Teodora Boda – asistent social principal - a preluat funcția de coordonator al Centrului Rezidențial „Casa Frențiu”, având-o alături pe doamna Viorica Cheregi - asistent medical șef.

Suntem încrezători că, prin dedicarea și experiența lor, vor consolida misiunea centrului, în beneficiul rezidenților și al comunității.

Olimpiu Todorean
Președinte

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți