Când „Implicarea face diferența”!

1 octombrie 2021

Necesitatea imperativă de a fi asigurate nevoile de bază ale persoanelor fără adăpost se regăsește în strategia de CSR „Implicarea face diferența” a Kaufland România.

Proiectul este destinat ONG-urilor care au servicii sociale prin care sunt mai aproape, în mod concret, de cei defavorizați, de cei deznădăjduiți, de cei singuri și ai nimănui.

În acest sens, au fost gândite și aplicate strategii cu un impact pozitiv pentru cei ajunși vulnerabili din cauza lipsurilor financiare și materiale, a neputințelor generate de vârsta înaintată, accidentelor sau problemelor de sănătate, precum și datorită lipsei unui loc pe care să îl poată numi „acasă”.

În ultimul an și jumătate, datorită pandemiei care a tulburat cursul firesc al existenței noastre, am fost determinați să fim mai rezervați, să gândim într-o manieră mai strictă perspectivele pe care le avem pentru viitorul apropiat. Am devenit mai retrași din viața socială, mai prudenți, dar și mai nesiguri privind asigurarea necesarului pentru ziua de mâine.

Totodată, printre efectele contextului pandemic sunt și aspecte pozitive deloc neglijabile: solidaritatea dintre semeni, răbdarea în conformarea măsurilor impuse de autorități, grija pentru ai noștri, implicarea în acțiuni pro comunitate generate de empatia pentru ceilalți din jur – toate acestea ducând la formarea, dezvoltarea și consolidarea de relații care să prioritizeze omul și nevoile sale.

Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin misiunea și valorile ei, dar și prin serviciile sociale pe care le are, oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în dificultate, de mai bine de 15 ani. Asigurarea unei mese calde pentru persoanele fără adăpost este o continuă provocare, asumată, de altfel, cu responsabilitate.

În acest sens colaborarea dintre Kaufland România și asociația noastră are un scop comun: asigurarea hranei zilnice pentru persoanele defavorizate din municipiul Oradea, beneficiari ai serviciului social „Cantina socială”.

Astfel, pentru o perioadă determinată, 1.960 de porții de mâncare au fost asigurate, pentru un număr de 30 de persoane fără adăpost sau cu venituri foarte mici, prin proiectul „Implicarea face diferența”.

Dar, dincolo de rezultatele măsurabile prin cifre concrete, sprijinul pe care asociația îl primește din partea Kaufland România rămâne nemăsurabil: calitatea produselor alimentare duce la creșterea calității hranei, generând mulțumire în rândul beneficiarilor.

Efortul Asociației Caritas Eparhial Oradea de a răspunde cât mai bine nevoilor urgente ale celor sărmani este recunoscut și susținut prin acest proiect prin care Kaufland România implementează, de fapt, principiul responsabilității sociale.

Alături de Kaufland România și Caritas Eparhial Oradea fiecare dintre noi, prin implicare, putem face oricând diferența, atâta timp cât există persoane care cred și înfăptuiesc un viitor mai bun care nu începe cu fiecare zi de mâine, ci cu fiecare pas pe care îl facem astăzi!

În numele beneficiarilor, mulțumim Kaufland România, pentru încrederea și sprijinul acordate!

Teodora BODA
Asistent social practicant

Vezi alte noutăți

5 mai 2025
Un număr tot mai mare dintre beneficiarii cantinei sociale aleg să se implice în mod voluntar în activitățile zilnice de întreținere a spațiului.
4 mai 2025
Duminică, 4 mai a.c., rezidenții „Casei Frențiu” au avut ocazia de a-și exercita dreptul la vot cu ajutorul unei urne mobile, deplasată special pentru alegerile locale și cele prezidențiale.
4 mai 2025
La cantina socială a Asociației Caritas Eparhial Oradea, considerăm că vocea beneficiarilor este esențială pentru buna funcționare a serviciului. De aceea, ne consultăm permanent cu ei, chiar și în ceea ce privește meniul zilnic, pentru a ne asigura că preparatele răspund nevoilor reale, atât din punct de vedere nutrițional, dar și din prisma problemelor de sănătate pe care aceștia le au. Avem 30 de persoane zilnic, la masă. O media anuală ne arată că pragul cantinei sociale ne este trecut de 80 de persoane distincte care devin beneficiari acestui serviciu. Oameni de care suntem alături pe tot parcursul anului, oameni cărora încercăm să le îndulcim zilele, sărbătorindu-le aniversările. Prin existența dușurilor sociale, oferim mai mult decât posibilitatea efectuării igienei corporale; oferim posibilitatea recăpătării unui strop din demnitatea pierdută în haosul vieții de pe stradă. Curățenia personală devine astfel o punte spre redobândirea încrederii în sine și a sentimentului de apartenență la societate. Fiind un serviciu licențiat, respectăm cerințele legale, care impun nu doar aplicarea chestionarelor de satisfacție ci și prezența cutiei pentru sesizări și reclamații. Ne bucurăm de fiecare dată când beneficiarii semnează procesul verbal aferent verificării acestei cutii care, în cele mai multe cazuri, reflectă lipsa de reclamații – o dovadă a colaborării și comunicării deschise dintre personalul cantinei sociale și cei în slujba cărora ne aflăm: oameni ai străzii, oameni rămași ai nimănui. Consilierea socială, îndrumarea și sprijinul pentru întocmirea diverselor dosare de care acești oameni au nevoie au un efect pozitiv asupra vieții de zi cu zi. Le mulțumim beneficiarilor pentru felul direct, sincer și spontan în care ne împărtășesc orice doleanță. Această deschidere este prețioasă pentru noi și ne asumăm responsabilitatea de a ține cont de ceea ce exprimă, căutând cele mai potrivite răspunsuri la nevoile lor reale. Ei știu că pot apela la noi, iar noi știm că împreună putem să căutăm soluții care să le facă viața mai suportabilă, mai sigură și, mai ales, mai demnă. Teodora BODA Asistent social principal
Mai multe noutăți