Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic, meditaţia care urmează (reflecţia), angajamentul, „Tatăl nostru”, rugăciunea şi încheierea.

(Material preluat și prelucrat de pe www.diocesipadova.it)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt. Amin.

„În acele zile, Domnul i-a vorbit lui Ahaz: <<Cere un semn de la Domnul, Dumnezeul tău, din adâncuri sau din înălțimi.>> Dar Ahaz a răspuns: <<Nu voi cere, nu voi ispiti pe Domnul. >> Atunci Isaia a zis: <<Ascultați acum, casă a lui David! Nu vă ajunge că obosiți pe oameni, trebuie să obosiți și pe Dumnezeul meu? >> De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: <<Iată, fecioara va rămâne însărcinată și va naște un fiu, și-i va pune numele Emmanuel.>>” (Is. 7,10-14)

De câte ori ne-am urmat instinctele împotriva oricărei raționalități, simțind că era lucrul corect de făcut! Un sentiment ghidat nici de rațiune, nici de imprudență, ci de un sentiment profund care vorbește o tăcere mai puternică decât cuvintele și deschide un orizont întunecat mai luminos decât soarele. Absurd ca faptul că o fecioară poate concepe și naște, dar cu adevărat și concret generativ.

Doamne, astăzi vrem să descoperim semnele iubirii Tale în relațiile noastre și în evenimentele zilei.

Tatăl nostru...

Dă-ne, Doamne, o inimă plină de bucurie, care să ne umple buzele de recunoștință reînnoită.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.