Ziua Mondială a Asistenței Sociale

16 martie 2026

În fiecare an, în a treia zi de marți a lunii martie, este marcată la nivel internațional Ziua Mondială a Asistenței Sociale. În 2026, această zi este celebrată pe 17 martie și aduce în atenție contribuția esențială a asistenților sociali în sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile. Tema din acest an: „Construind împreună speranță și armonieun apel Harambee pentru a uni o societate divizată” vorbește despre importanța colaborării, a empatiei și a responsabilității comune în construirea unui sprijin real pentru cei care au nevoie.

În cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea, aceste valori se regăsesc în activitatea serviciilor sociale și sunt duse mai departe, zi de zi, prin munca celor cinci asistenți sociali ai organizației. Prin profesionalismul și implicarea lor, ei contribuie la buna desfășurare a serviciilor dedicate persoanelor aflate în dificultate, oferind sprijin, orientare și însoțire pe parcursul unor etape importante din viața beneficiarilor.

Rolul unui asistent social nu se limitează la intervenții punctuale. El presupune evaluare atentă, consiliere, coordonare și colaborare cu beneficiarii, cu echipele multidisciplinare și cu instituțiile implicate, pentru a identifica cele mai potrivite soluții. În cadrul serviciilor sociale ale organizației, această muncă înseamnă adesea pași mici, dar esențiali, care contribuie la stabilitate, la creșterea autonomiei și la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.

Activitatea asistenților sociali reflectă valorile care stau la baza misiunii Caritas Eparhial: respectul pentru demnitatea fiecărei persoane, solidaritatea, responsabilitatea și grija față de aproapele. Prin modul în care își desfășoară activitatea, asistenții sociali contribuie la crearea unui cadru de sprijin în care fiecare persoană este ascultată, înțeleasă și încurajată să își regăsească resursele.

Tema din acest an ne reamintește că speranța și armonia se construiesc prin colaborare – între profesioniști, beneficiari și toate structurile care susțin serviciile sociale. În acest proces, asistenții sociali sunt adesea cei care facilitează dialogul, coordonează intervențiile și mențin echilibrul necesar pentru ca sprijinul oferit să fie cu adevărat eficient.

În același timp, ne dorim ca activitatea desfășurată în cadrul serviciilor sociale ale Asociației Caritas Eparhial Oradea să fie o sursă de inspirație pentru viitorii profesioniști din domeniu. Organizația noastră se implică cu responsabilitate în formarea studenților la asistență socială, oferindu-le oportunitatea de a-și desfășura stagiile de practică în cadrul serviciilor sociale ale asociației. Prin contactul direct cu activitatea de zi cu zi, aceștia pot înțelege mai bine rolul și responsabilitatea profesiei și pot descoperi valoarea sprijinului oferit persoanelor aflate în dificultate.

Cu ocazia acestei zile, adresăm aprecierea și mulțumirea noastră celor patru asistenți sociali principali și unui asistent social practicant din cadrul serviciilor sociale ale Asociației Caritas Eparhial Oradea pentru profesionalismul, responsabilitatea și dedicarea cu care își desfășoară activitatea.

Pr. Olimpiu TODOREAN
Președinte

Vezi alte noutăți

2 mai 2026
La Centrul rezidențial „Casa Frențiu”, ziua de azi a fost prilej de sărbătoare și de apropiere sufletească, marcând într-un mod deosebit spiritul tradițional al zilei de „1 Mai muncitoresc”.
30 aprilie 2026
Ziua de 30 aprilie a.c., a adus bucurie și emoție în cadrul serviciului social licențiat „Cantina socială”, unde am sărbătorit aniversarea a trei beneficiari.
27 aprilie 2026
Astăzi, 27 aprilie a.c., a avut loc cea de-a doua întâlnire privind „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”, facilitată de formatorul Judit Makai Dimény, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu”.
Mai multe noutăți