La ceas de Sărbătoare

23 decembrie 2021

Sărbătorile sunt momente ale anului care îi apropie mai mult pe oameni și care, în mod obișnuit, îi adună în jurul aceleiași mese. Masa festivă organizată în 23 decembrie a.c., la cantina socială, cu prilejul Sărbătorii Nașterii Mântuitorului a bucurat sufletele beneficiarilor acestui serviciu social, dar și pe ale personalului și voluntarilor prezenți astăzi. Dacă anul trecut, datorită restricțiilor impuse de pandemie, beneficiarii au primit mâncarea în caserole de unică folosință, în acest an s-a putut sta din nou la masă în interiorul cantinei, spre bucuria tuturor.


Atmosfera de sărbătoare a fost creată de grupul de copii care i-a colindat pe beneficiari, aducând astfel magia Crăciunului în sala de mese. Emoționați și plini de viață, "Colindătorii Burzucului" au făcut o adevărată surpriză celor prezenți care le-au mulțumit prin aplauze repetate. Acest moment a fost întregit de colindul unei beneficiare care și-a exprimat dorința de a ne cânta, rezonând cu vocile copiilor din grupul colindătorilor care astăzi au călătorit pentru a face surprize memorabile celor deznădăjduiți, încercați de frig, boală și neajunsuri.


Înainte de a fi servită masa de prânz, părintele diacon Claudiu Boda a rostit, împreună cu toți cei prezenți, o rugăciune, mulțumind binefăcătorilor care se îngrijesc de soarta beneficiarilor cantinei, urându-le apoi celor prezenți „Poftă bună!” și „Sărbători fericite!”. Aceștia s-au bucurat de aceste surprize și ne-au mărturisit ulterior că „este foarte frumos tot ce se întâmplă în această zi”. Meniul festiv a constat în supă de pui, sărmăluțe cu cârnați și costițe de porc, pâine, clementine, cozonac și suc de mere.


Printre voluntarii care și-au făcut timp pentru a fi astăzi alături de cei săraci și singuri s-a aflat și doamna Doina Crângașu, director executiv Caritas România, care a venit de la București pentru a-și dedica o mare parte din această zi activităților din cantină, respectiv pregătirea hranei, servirea la masă a beneficiarilor și curățenia din sala de mese. Totodată, a oferit celor din jur bună dispoziție și energie pozitivă, afirmând că se simte copleșită de atenția și căldura primite aici, în rândul beneficiarilor.


Zâmbetele de astăzi, aplauzele, mulțumirile, veselia și surprizele de care am avut parte oferă acestei zi o aură de poveste, în care toate personajele sunt pozitive și binele se înfăptuiește mai ușor, atunci când suntem împreună și când calitatea vieții beneficiarilor nu este doar o sintagmă uzuală, ci devine un scop înfăptuit prin unire de fapte bune și empatie concretizate prin acest dar oferit de Asociația Caritas Eparhial Oradea beneficiarilor cantinei sociale.


Mulțumim celor prezenți astăzi pentru timpul oferit și pentru că au ales să ne ajute și să împărtășească emoțiile acestei zile cu noi, cei care suntem zi de zi în slujba celor care nu mai au pe nimeni cu care să își împartă viața!


Teodora BODA

Asistent social practicant

Vezi alte noutăți

24 iunie 2026
Raportul Anual reprezintă o radiografie a activităților pe care Asociația Caritas Eparhial Oradea le-a desfășurat în anul 2025, sub motoul: „Iubirea care devine faptă”
De către Caritas Eparhial 31 mai 2026
În cursul zilei de azi, 31 mai a.c., copiii de la Centrul de tip after-school „Sfântul Martin” din Ioaniș, aparținând Asociației Caritas Eparhial Oradea, au avut parte de o experiență de neuitat în Oradea
29 mai 2026
Iată căci s-a mai scurs o lună din calendar, luna MAI, care ne motivează prin însăși denumirea ei să fim MAI buni, MAI iubitori, MAI aproape de cel necăjit, sărman și bolnav.
Mai multe noutăți