După aproape un an

3 februarie 2020

Este aproape un an de când tot descopăr, zi după zi, cât de fragilă este fiinţa umană, mai ales la vârsta maturităţii, cât de uşor păşim strâmb şi ne năruim singuri tot echilibrul.

Dincolo de imaginea de “nebuni” şi “boschetari”, sunt destinele fărâmate, sunt aripile frânte, sunt cuvintele înecate de lacrimi, sunt gândurile negre - de neputinţă şi de resemnare - care fac nopţile albe.

Şi totuşi, din gramul de putere care le-a mai rămas, se ridică şi înfruntă mentalităţi şi circumstanţe: singurătatea, abandonul, izolarea, frigul, foamea, boala.

O sută de astfel de persoane am cunoscut în această perioadă; pe unii mai mult, pe alţii mai puţin, pentru că Cerul le-a devenit casă. Am, în arhivă, o filmare cu un beneficiar care s-a stins, în vară, şi care avea întotdeauna, la plecare, un strâns de mână şi un “Vă foarte mulţumesc!”. Regăsesc, apoi, în pozele cu cei care vin la cantină zâmbete care şterg, pentru o clipă (căci atât durează zâmbetul lor) greul şi urmele lăsate de timp pe chipurile lor; cu unii mă întâlnesc pe stradă şi le văd stângăcia pe care o au când încearcă să fie “domnoşi”. Cred că îi ajută mai mult decât îmi dau seama faptul că nu se simt (sau nu ar trebui să se simtă) respinşi, judecaţi, evitaţi... cred că le oferă totuşi o stare de bine, chiar dacă durează, probabil, tot o clipă...

Mă simt norocoasă şi nu pot decât să mulţumesc pentru că am primit de la voi şansa de a-mi deschide ochii şi sufletul pentru astfel de oameni, în preajma cărora preferam să-mi închid ochii cândva, nu din repulsie, ci pentru că am şi eu unul exact ca şi ei în imediata mea apropiere şi pentru că doare...

“Mereu este loc de mai bine!” - îmi zic de fiecare dată când iese şi ultimul beneficiar din cantină, după masa de prânz... îi privesc şi ştiu că nu este puţin lucru pentru ei să aibă un loc al LOR unde să se spele, unde să se hrănească, unde să revină zilnic, ştiind că sunt primiţi, că nu le este închisă uşa, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei închid, la plecare uşi sparte ale clădirilor dezafectate, unde - în condiţii improprii - îşi trăiesc viaţa, căci nu se poate numi un trai decent în acele condiţii; iar alţii, nu au nici măcar ce uşi să închidă atunci când vin spre cantină...

Se spune că viaţa pe care o avem este rezultatul propriilor alegeri... eu nu cred că este doar asta, eu cred că nu doar alegerile personale ne influenţează cursul vieţii, cât - mai degrabă - neşansele, greşelile şi lipsa unui sprijin uman în momente critice... cine şi-ar dori să fie al nimănui, cine şi-ar dori să adoarmă singur, murdar ori flămând?

Şi totuşi, atât cât se poate, lucrurile prind sens pentru ei, când sunt oameni din instituţii sau asociaţii care le înţeleg momentele de revoltă, momentele de disperare şi care au o vorbă bună pentru ei...

Îmi amintesc o frază a unui cunoscut scriitor: “Dacă simţi durere, eşti în viaţă; dacă poţi simţi durerea altora, eşti OM!” (Lev Tolstoi)

Dacă eu, după aproape un an, am sentimentul de împlinire că, atât cât e posibil, sunt alături de ei, mă gândesc că pentru ceilalţi care reuşesc să ajute şi să facă bine de ani întregi, este deja un obicei asumat, însuşit, care le curge prin vene cu fiecare bătaie a inimii!

Ce mulţumire sufletească poate fi mai profundă?

Nu suntem în locul lor, dar putem ajunge oricând... e nevoie doar de neşansă, pe care însă o putem învinge dacă avem lângă noi sprijin uman, sprijin moral care să ne ajute să renaştem din propria sărăcie...

Teodora Boda
Asistent social

Vezi alte noutăți

De către Caritas Eparhial • 17 noiembrie 2026
Sunt câteva dintre întrebările la care caută răspuns elevii Colegiului Național Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, în cadrul activităților desfășurate de Asociația Caritas Eparhial Oradea prin proiectul „Împreună spunem NU violenței”.
Încă există mulți, mult prea mulți copii care trăiesc în sărăcie lipsiți de lucruri esențiale precum
12 noiembrie 2026
„Și, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii…” (Cartea lui Iov 24,5) Încă există mulți, mult prea mulți copii care trăiesc în sărăcie lipsiți de lucruri esențiale precum hrană, apă, îmbrăcăminte, acces la școală sau asistență medicală. Chiar și astăzi, a te naște și a trăi într-un loc, mai degrabă decât în altul, poate însemna totul: a merge la școală sau a lucra pe câmp, a crește protejat sau a lupta zi de zi pentru a supraviețui. Pentru foarte mulți copii, „sărăcia” nu este un cuvânt abstract, ci o condiție zilnică, alcătuită din privațiuni profunde și invizibile. Nu doar hrană și îmbrăcăminte, ci oportunități, îngrijire, atenție, un viitor. Ocuparea forței de muncă a părinților are un rol în sărăcia acestora. Atunci când singurul venit al familiei provine din agricultura de subzistență, riscul de sărăcie extremă pentru copii este mult mai mare. De aceea, prin contribuția dumneavoastră, acestor copii li se poate garanta accesul la hrană, școlarizare, îngrijire medicală și un mediu protejat în care să se dezvolte. Într-una dintre cele mai triste vremuri din istorie, marcată de egoism și insensibilitate, chiar și un gest mic este o lumină, un semn de speranță și schimbare. Vă acceptăm darul și vă mulțumim pentru acest gest important și umil față de cei mai nevoiași. În numele acestora, invocăm binecuvântarea Cerului asupra voastră și a familiilor voastre! Pr. Olimpiu Todorean Președinte _____________________________________________________ Donații se pot face și în contul: RO27 BTRL 0050 1205 7261 6902 Banca Transilvania ASOCIAȚIA CARITAS EPARHIAL ORADEA CUI 170 85 486  Sau cu cardul pe www.caritaseparhial.ro
De către Caritas Eparhial • 2 noiembrie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea și Asociația Caritas Catolica Oradea vor organiza evenimentul „Un Milion de Stele pentru siguranța copiilor”, cu tema: Aprinde o lumânare împotriva bullyingului! în Oradea, Piața Unirii, lângă Catedrala „Sfântul Nicolae”, între orele 17.30 – 18.30, joi 5 noiembrie 2026.
Mai multe noutăți