Discuții de grup cu beneficiarii cantinei

1 martie 2023

De la începutul anului, la cantina socială a Asociației Caritas Eparhial Oradea au loc, constant, discuții în grup cu beneficiarii cantinei. Până în acest moment, principalele subiecte au fost despre activitatea Dușurile sociale, dar și despre cum ne manifestăm supărările.

Majoritatea celor care efectuează dușul săptămânal au mărturisit că sunt mulțumiți de felul în care se derulează această activitate, apreciind constanța acesteia. Sunt recunoscători pentru această oportunitate și ne declară că se simt “alți oameni și parcă lumea nu îi mai evită, pe stradă, așa cum se întâmplă de obicei!”. La subiectul privind reacțiile pe care le avem când suntem supărați, am avut bucuria de a asista la o discuție proactivă, asistentul social fiind doar cu rol de moderator al discuției. Am aflat că ei fac eforturi reale pentru a nu se jigni și pentru a nu folosi un limbaj injurios și au mărturisit că, după ce au conflicte între ei, se simt împovărați de cuvintele grele pe care și le spun reciproc, dar și de sentimentul de vinovăție pe care îl au pentru că “nu au dat dovadă de o mai mare stăpânire de sine”.

Discuțiile au durat aproximativ 45 de minute fiecare, timp în care am putut observa deschiderea lor spre acest gen de întâlniri. În acest sens, am propus beneficiarilor cantinei să își acorde mai mult timp pentru a discuta, amiabil, cu ceilalți, iar dacă se simt copleșiți sau se tem de reacții impulsive, să apeleze la sprijinul asistentului social, aceste discuții de grup putând fi organizate ori de câte ori este nevoie.

Următoarele teme de discuție în grup vor fi stabilite împreună cu beneficiarii, prioritizând nevoia lor de a se exprima liber și de a-și mărturisi problemele care trebuie rezolvate și care devin o prioritate pentru asistentul social în desfășurarea acestor întâlniri.

Teodora BODA
Asistent social specialist

Vezi alte noutăți

6 aprilie 2026
Caritas Eparhial Oradea a organizat și anul acesta, în perioada 1 martie – 5 aprilie 2026, colecta de alimente „Deschide uşa inimii tale!”, în fiecare duminică din Postul Mare în bisericile: Catedrala „Sfântul Nicolae”, Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, „Schimbarea la față”, „Sfânta Treime”, „Sfântul Gheorghe”
3 aprilie 2026
Astăzi, 3 aprilie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc un moment de profundă încărcătură spirituală, dedicat rugăciunii „Calea Crucii”. Au participat rezidenți și membri ai personalului, într-o atmosferă de liniște, reflecție și comuniun
De către Caritas Eparhial 31 martie 2026
Martie este luna renașterii, trezirii la viață a naturii, începutul primăverii, apariția primelor flori care aduc pe chipul fiecărei femei bucurie și speranță de mai bine.
Mai multe noutăți