Perioada aceasta de restricții și de ordonanțe care ne impun distanțare fizică se dovedește a avea nu doar o parte bună, care - paradoxal poate - unește gânduri, sentimente și inimi care bat la unison pentru cei vulnerabili, care acum sunt mai deznădăjduiți decât în cursul firesc al vieții lor.

Mai presus decât toate acestea, faptele bune, sprijinul oferit în momentele de cumpănă și prezența oamenilor potriviți în locurile potrivite sunt ceea ce contează și ceea ce face ca privirile pierdute spre nicăieri și gândurile pline de griji din nopțile lungi să nu își mai aibă rostul, uneori...

Un astfel de loc potrivit este localitatea Ioaniș, județul Bihor, unde am avut bucuria de a ajunge, în formula unei echipe formată din: pr. Olimpiu Todorean - președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea -, Crina Dobocan și Nicu Vinter - voluntari ai asociației noastre -, Corina Andraș - coordonator al Centrului after-school “Sfântul Martin” din Ioaniș - și Teodora Boda - asistent social.

De ce este aici un loc potrivit? Pentru că am întâlnit la fiecare pas copii frumoși, copii sfioși, copii energici care trăiesc în condiții precare și pentru care însuși faptul de a merge la școală este “un lux” pe care nu oricine și-l poate permite.

Pozitivi, impulsionați de gândul bucuriei revederii cu micuții care învață la centrul nostru din localitate și nerăbdători să ajungem la ei, am pășit în universul celor peste 60 de copii, având totodată privilegiul de a le oferi pachetele cu alimente pregătite special pentru ei și pentru familiile lor: napolitane, dulciuri diverse, lapte praf, cereale pentru copii, ulei, paste făinoase, orez, ciuperci la borcan, cârnați populari, ficăței de pui congelați, hârtie igienică și, pentru familii care aveau copiii mici, scutece.

Acest ”dar” a fost posibil cu sprijinul Preasfinției Sale Virgil Bercea, prin Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, care a acordat un ajutor financiar consistent în pregătirea pachetelor pentru a ajuta și familiile din Ioaniș, a căror copii frecventează centrul nostru, să depășească mai ușor neajunsurile cu care se confruntă.

Impactul a fost benefic pentru toți: pe de o parte, pentru ei - care au nevoie în primul rând de hrană - și pentru noi, pe de altă parte, pentru că am regăsit mediul autentic al copilăriei de care ne este dor.

Localitatea, în ansamblul ei, păstrează o imagine aproape intactă a ceea ce numim “viața la țară”: peisajul, drumurile, dar - mai ales - jocurile copiilor care, împreună, încă mai știu să se bucure de fiecare zi fără a fi dependenți de tehnologia întâlnită “la oraș”.

Ne-am întors cu satisfacția lucrului înfăptuit cu brio, ne-am întors cu bucuria din ochii lor în sufletele noastre, făcându-ne, în sinea noastră, angajamentul revenirii acolo, unde timpul parcă e mai răbdător cu oamenii și unde visele se nasc și trăiesc prin copiii care, deși au atât de multe lipsuri, au însă șansa de a învăța și de a deveni “oameni mari” care să fie utili în primul rând societății lor, societății “de mâine” care astăzi încă se numește “acasă”: cu frații, cu vecinii, cu ulițele și cu joaca specifică vârstei.