Cu mic, cu mare, la ceas de sărbătoare!

9 martie 2023

Femeia este cea prin care vine bucuria, nașterea de copii, căldura sufletească, gingășia și zâmbetul. Ziua Femeii, marcată în toată lumea pe 8 Martie, serbează curajul și puterea celor care au jucat un rol extraordinar în societate, dar le celebrează și pe femeile din viața fiecăruia dintre noi.

Cu prilejul acestei sărbători, copiii de la Centrul after school “Sfântul Martin” Ioaniș au adus în semn de recunoștință miercuri, 8 Martie a.c., pentru mamele, bunicile, dar și pentru ceilalți invitați care au participat la această celebrare, printr-o serbare organizată, urări felicitări, emoții și multă bucurie. De la Oradea au fost prezente Ramona Paltin, fundraiser și Patricia Pele, coordonator Departamentul de Voluntariat din cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea.

Cuvântul de deschidere l-a avut coordonatorul centrului, Corina Andraș, care a urat invitaților ”Bun venit!”, îndreptându-și apoi atenția asupra mamelor, felicitându-le pentru amprenta pe care și-au pus-o asupra copiilor și apreciindu-le munca și sacrificiile făcute.
Serbarea a continuat cu un discurs în care a fost prezentat rolul femeii în viața fiecăruia dintre noi, în care MAMA a fost așezată pe cea mai înaltă treaptă. Pentru ca doamnele prezente să se simtă speciale și binecuvântate, a fost subliniată importanța pe care ele o au în familie, fiind o operă lui Dumnezeu prin dragostea, valorile, devotamentul și sacrificiile oferite necondiționat. 

Acest discurs a fost urmat de intervenția copiilor, emoționați și în același timp cuprinși de bucurie, dar și nerăbdători în a-și exprima pe rând, fie prin poezie sau cântare, admirația, rugăciunea, mulțumirea și iubirea pentru cele mai speciale ființe din viața lor: MAMA.
Înainte de încheierea momentului a avut loc o scenetă hazlie care a adus hohote de râs în rândul invitaților, dar și a copiilor, iar mai apoi un cântec plin de entuziasm și recunoștință, specific acestei sărbători: ”Mamă, la mulți ani!”

După aceste momente pline de emoții și încărcătură sufletească pozitivă, au urmat alte momente speciale unde fiecare părinte a avut ocazia să sărbătorească împreună cu copilul său tot în incinta centrului nostru. Au servit câte o pizza, un pahar de suc și, dacă tot a fost o sărbătoare, bineînțeles că nu putea să lipsească nici tortul, unii dintre părinți mărturisindu-ne cât este de delicios.

Lidia BOGDAN
educator

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți