Colectă de Paști

29 martie 2024

Caritas Eparhial Oradea a demarat colecta de alimente Deschide uşa inimii tale! în perioada 24 martie – 28 aprilie 2024, în fiecare duminică din Postul Mare în bisericile: Catedrala „Sfântul Nicolae”, Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, „Schimbarea la față”, „Sfânta Treime”, ”Sfântul Gheorghe” din Oradea, Biserica „Sfinții Mihail și Gavril” din Sântandrei, grădinița și clasele Step by Step ale Liceu Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea.

Obiectivul colectei este strângerea de alimente în scopul sprijinirii copiilor și a familiilor aflate în dificultate susținute de asociaţie. De asemenea, ajutăm cu pachetele alimentare persoane singure, vârstnice - care se gospodăresc dintr-un pachet luni întregi. Înainte de fiecare slujbă, credincioşii pot lăsa la intrarea în biserică alimentele aduse de acasă. Voluntarii Caritas vor prelua alimentele donate.

Mulţumim tuturor celor care ne vor sprijini în desfăşurarea acestei colecte: credincioși, voluntari şi preoţi.

Pr. Olimpiu Todorean
Preşedinte

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți