Discuțiile din cele aproape trei ore de activitate au atins inimi și au emoționat profund: adolescenții români au mărturisit că principalele informații pe care le aveau despre Ucraina erau cele despre Cernobîl și faptul că suntem state vecine. Astăzi, aceiași adolescenți români admiră determinarea și rezistența poporului ucrainean în fața agresiunii rusești, mărturisesc că au oferit alimente și sprijin persoanelor refugiate și că, din empatie și solidaritate, nu îi consideră pe cei veniți din Ucraina o povară pentru statul român. Acest ultim răspuns a venit la o întrebare a adolescenților ucraineni care sunt recunoscători României pentru că aici este liniște și primesc ajutor de la cei din jur. Mai mult, declară îngândurați că nu știu dacă își vor mai revedea vreodată rudele rămase pe front, mărturisesc că au pierdut legătura cu membri ai familiei extinse, ne spun că și femeile luptă în război... Își doresc să se oprească acest război care i-a devastat și pe ei și pe părinții lor. Nu știu dacă se vor întoarce în Ucraina pentru a-și reconstrui universul care pentru ei însemna „acasă” sau dacă vor încerca să își construiască un viitor în alte țări. Ei știu doar că războiul doare, este nemilos și nedrept. Și știu că războiul nu doar ucide, ci și deschide uși de suflete care oferă alinare. Și sunt recunoscători pentru că aici au găsit mângâiere, ajutor și protecție.

Mulțumim cadrelor didactice pentru invitație și pentru oportunitatea de a forma astăzi acest grup mixt de adolescenți români și ucraineni care păreau, spre sfârșit, că vorbesc aceeași limbă, pentru că emoția se simte mai ales cu sufletul! Dacă masa de prânz a fost savuroasă și sățioasă, hrana sufletească a celor prezenți cu siguranță va spori gândurile bune și poate, chiar, șansa unor revederi prin care să continue să se cunoască mai bine și să lege prietenii care să reziste greutăților timpului pe care îl trăim și să depășească granițe fizice și temporale!