1 Mai sărbătorit cu voie bună la „Casa Frențiu”

1 mai 2025

La Centrul rezidențial „Casa Frențiu” al Asociației Caritas Eparhial Oradea, ziua de 1 Mai a fost prilej de sărbătoare. Într-o atmosferă caldă și senină, rezidenții centrului, alături de conducerea organizației, angajați, voluntari, aparținători și prieteni apropiați, s-au bucurat împreună de o zi dedicată relaxării și bucuriei de a fi împreună.

Sărbătoarea a fost marcată de un festin culinar tradițional, pregătit cu dragoste și atenție: mititei sfârâind pe grătar, cârnați rumeniți, slănină friptă și cartofi la cuptor, cafea și suc – toate au adus arome familiare și au deschis pofta de povești și zâmbete. Fiice, fii, nepoți, frați și prieteni ai rezidenților s-au alăturat evenimentului, întărind sentimentul de familie extinsă și solidaritate.

Astfel de momente au un rol esențial în viața rezidenților, oferindu-le ocazia de a se simți parte activă a unei comunități vii și iubitoare. Socializarea, amintirile împărtășite și bucuria prezenței celor dragi contribuie la echilibrul emoțional și la menținerea unei stări generale de bine. Sunt clipe care dau sens și culoare zilelor, întărind legăturile dintre generații și oferind tuturor participanților bucuria apartenenței.

A fost o zi frumoasă, în care soarele a zâmbit parcă în ton cu buna dispoziție generală. O zi în care amintirile s-au împletit cu prezentul și în care bucuria simplă de a fi împreună a fost cel mai valoros câștig al acestei zile.

Teodora BODA
Asistent social principal

Vezi alte noutăți

30 iulie 2026
Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin serviciul social licențiat „Cantina Socială” a oferit și în luna iulie o speranță persoanelor care credeau că totul s-a sfârșit,
De către Caritas Eparhial 21 iulie 2026
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie mamă pentru toți și că, la orice vârstă
17 iulie 2026
În cursul zilei de 16 iulie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” a avut loc o nouă întâlnire din cadrul programului „Dezvoltarea profesională și organizațională prin abordare restaurativă”
Mai multe noutăți