Română | English | Italiano
HomePromotionDirecţionaţi 3,5%, în prezent, pentru viitor!
Casa Frenţiu
WELFARE CAFETERIA

Contact

Caritas Eparhial Oradea

Address:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Phone:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Promotion

Direcţionaţi 3,5%, în prezent, pentru viitor!

Direcţionaţi 3,5%, în prezent, pentru viitor!

Stimate domnule/Stimată doamnă,
Vă mulţumesc pentru susţinerea pe care aţi acordat-o, anul trecut, Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, în vederea construirii Centrului de Zi pentru copii de la Ioaniş.
Construcţia este terminată, inaugurată şi folosită de peste 50 de copii. Pentru ei centrul reprezintă oportunitatea de a mânca o masă caldă în fiecare zi (pentru mulţi fiind unica masă pe zi), de a preveni abandonul şcolar şi de a fi instruiţi pentru a avea un viitor asigurat.
După terminarea programului de la şcoală, copiii vin la centru unde sunt ajutaţi în pregătirea temelor. Pentru a avea eficienţă în creşterea rezultatelor şcolare şi în reducerea abandonului şcolar al copiilor care frecventează centrul, se păstrează legătura permanent cu învăţătorii copiilor, în vederea sprijinirii acestora în procesul educaţional.
Participarea copiilor la programele de la centru este condiţionată de prezenţa lor la şcoală, programul diversificat de la Centru stimulându-i pe copii să frecventeze şcoala.
De asemenea, pentru a avea eficienţă în procesul educaţional, conştientizăm părinţii de importanţa rolului educaţiei în familie şi societate. Totodată, copiii participă la activităţi educative informale şi formale prin care aceştia au ocazia de a adopta anumite atitudini, de a exterioriza anumite comportamente, construindu-şi astfel profilul psiho-social.
Prin activităţile de creaţie, descoperim talente şi le cultivăm, ţinându-se cont de preferinţele şi particularităţile fiecărui copil. Astfel desfăşurăm activităţi de lucru manual şi abilităţi practice în cadrul cărora copiii confecţionează felicitări, realizează desene, picturi, colaje şi diverse obiecte. De asemenea le cultivăm talentul muzical şi artistic prin diverse activităţi muzicale (jocuri cu cântec şi mişcare, serbări organizate la diferite evenimente).
Pentru cei care nu mă cunosc, sunt Lidia. Am fost beneficiară a acestui centru timp de 8 ani de zile, pe urmă am devenit voluntara acestui centru. Aici am cunoscut oameni care m-au încurajat şi motivat să aleg o carieră în domeniul educaţional implicându-mă direct în activităţile de la centru. Din dorinţa de a ajuta aceşti copii, am realizat că iubesc copii şi că aceasta este calea pe care trebuie să merg, calea de a deveni dascăl. În prezent sunt studentă la Facultatea de Ştiinţe Socio Umane specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, din cadrul Universităţii din Oradea. Am avut şi perioade dificile, mi-a fost greu, dar nu am renunţat, deoarece am crezut cu adevărat în şansele mele. Mi-aş dori ca şi voi, dragi copii, să înţelegeţi cât de importantă este educaţia, în viaţă, să munciţi, să luptaţi şi să credeţi cu adevărat în şansele voastre. Lidia Bogdan.
Toate aceste sunt puse în pericol de a nu mai fi dacă nu vom reuşi să susţinem cheltuieli legate de funcţionarea centrului.
Susţinerea pentru funcţionarea centrului, prin direcţionarea a 3.5% din impozitul pe venit nu vă costă nimic, sunt bani pe care oricum Statul i-a luat deja în anul precedent şi fiecare poate decide ce proiect poate să beneficieze de această sumă.
Cu cât ne implicăm, fiecare dintre noi, mai mult în această campanie, cu atât visul acestor copii de a putea merge în continuarea la şcoală se va realiza mai repede.
Olimpiu Todorean
Preşedinte
Atenţie!!! Formularul 230 poate fi completat doar de către persoanele fizice care au realizat în anul 2018 venituri din salarii şi asimilate acestora precum şi venituri din pensii.
Persoanele fizice care realizează venituri în mod individual sau într-o formă de asociere pot completa Declaraţia 200.
Formularul 230 trebuie depus a Administraţia Financiară, trimis prin poştă sau adus la sediul organizaţiei, str. Mihai Pavel, nr. 3, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00, caz în care trebuie să semnaţi şi la punctul IV, la împuternicit. În caz contrar nu vom putea depune noi formularul dumneavoastră.
Termen limită de depunere, la Administraţia Financiară: 15 martie 2019!

Downloads

Direcţionează 3,5%
BE DIFFERENT!

VIDEO!
SOCIAL SHOWERS
Support us!
Developed by: Azatech | Valid: XHTML | Valid: CSS