Română | English | Italiano
AcasăNoutăţi201015 Decembrie: Ziua voluntarului Caritas 2010
CANTINA SOCIALĂ
Îngrijire la domiciliu
Contact

Caritas Eparhial Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Telefon:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Noutăţi

Ziua voluntarului Caritas 2010

Ziua voluntarului Caritas 2010

Cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Voluntarilor Caritas Eparhial Oradea a organizat Ziua Voluntarului Caritas, a 5-a ediţiei, joi, 9 decembrie, 2010, în sala festivă a Liceului Greco Catolic din Oradea. Asociaţia se bucură de sprijinul a 150 de voluntari înscrişi în baza unui contract de voluntariat. Voluntarii au fost premiaţi pentru activitatea depusă în 2010.
La eveniment a fost prezent PSS Virgil Bercea, Adina Patroc din partea ASCO, voluntari precum şi alte persoane care au dorit să fie alături de voluntari. Evenimentul a fost transmis în direct pe internet de către www.cristv.ro.
În cadrul evenimentului au fost prezentate activităţile în care voluntarii s-au implicat în 2010 şi pentru care vor fi premiaţi.
Premiul pentru Programul O MASĂ CALDĂ
„O masă caldă pentru cei săraci” este un serviciu prin care zilnic, 30 de persoane, beneficiază gratuit de două feluri de mâncare gătită şi pâine. Rolul voluntarilor este de a distribui hrana caldă oferind de asemenea o vorbă bună beneficiarilor.
Nominalizaţii au fost: Bencheu Georgeta, Dat Liviu, Oprean Ligia, Burdaş Ciprian, Papiţ Alin.
Premiul s-a acordat voluntarului: Liviu Dat
Premiul pentru Programul „BUNUL SAMARITEAN”
Este un program prin care asigurăm beneficiarilor îmbrăcăminte adecvată sezonului, Voluntarii din acest program efectuează două activităţi. Prima se referă la selectarea şi aranjarea îmbrăcămintei primite din donaţii, iar a doua se referă la distribuirea propriu-zisă a acestora, o dată pe săptămână.
Nominalizaţii au fost: Alina Banciu, Liviu Dat, Georgeta Finna, Melania Sărăcuţ, Timeea Szombati.
Premiul s-a acordat voluntarei: Alina Banciu.
Premiul pentru SERVICII DE ÎNGRIJIRE LA DOMICIULIU
În cadrul acestui serviciu voluntarii s-au implicat în coordonare şi în vizite la domiciliu a beneficiarilor bolnavi şi de cele mai multe ori imobilizaţi. Vizitele la domiciliu s-au concretizat în oferirea de sprijin pentru activităţile casnice şi administrative, socializarea beneficiarilor şi chiar oferirea unor servicii de specialitate.
Premiul s-a acordat voluntarei: Voichiţa Vâşcan.
Premiu Special unei persoane care a sprijinit constant Centrul de Îngrijire la Domiciliu. Premiul s-a acordat voluntarei: dr. Narcisa Cizmaş.
Premiul pentru CAMPANIA 2%
Direcţionarea unui procent de 2% din impozitul care a fost reţinut de stat în anul precedent, pentru construirea unei case pentru persoanele vârstnice, Casa Frenţiu. Cu ajutorul voluntarilor am reuşit ca şi în acest an să atragem persoane care să direcţioneze acest procent asociaţiei noastre. Aceştia au pregătit plicuri personalizate pe care le-au distribuit în oraş alături de formularele 2%.
Nominalizaţii au fost: Georgeta Finna, Alexandru Mureşan.
Premiul s-a acordat voluntarei: Georgeta Finna.
Premiul COLECTA DE CRĂCIUN 2009
Aceasta s-a desfăşurat la un super-market din Municipiul Oradea, şi de această dată voluntarii fiind foarte activi, implicându-se în distribuirea de fluturaşi, colectarea alimentelor şi primirea donaţiilor.
Nominalizaţii au fost: Cornelia Vesea, Levente Toth, Georgeta Finna, Radu Chirodea, Ioana Aciu.
Premiul s-a acordat voluntarei: Cornelia Vesea.
Premiul COLECTA DE PAŞTI 2010
Ca şi anii precedenţi, voluntarii ne-au sprijinit la colecta de Paşti în trei dintre cele cinci biserici în care aceasta s-a desfăşurat.
Nominalizaţii au fost: Ioan Bodea, Alexandru Farc, Alina Banciu, Vlad Raita.
Premiul s-a acordat voluntarului: Ioan Bodea.
Premiul pentru STRÂNGERE DE FONDURI
Pe lângă cele trei activităţi prezentate anterior şi care se referă la strângerea de diferite fonduri, asociaţia mai implică voluntari şi în alte activităţi de acest gen. În acest an ne referim la solicitări faţă în faţă, colectă stradală pentru rechizite, realizare de felicitări.
Nominalizaţii au fost: Alexandru Mureşan, Georgeta Finna.
Premiul s-a acordat voluntarului: Alexandru Mureşan.
Premiul pentru ACTIVITATE ECONOMICĂ
De-a lungul anului voluntarii s-au implicat şi în activităţile croitoriei sau ale Librăriei Gutenberg, activităţi economice ce sprijină serviciile sociale ale asociaţiei.
Nominalizaţii au fost: Georgeta Bencheu, Roberta Anca.
Premiul s-a acordat voluntarei: Roberta Anca.
Premiul „PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET”
Un program prin care voluntarii clovni realizează vizite la spitalul de copii din Oradea, aducând astfel un zâmbet pe buzele copiilor internaţi.
Nominalizaţii au fost: Alexandru Farc, Laura Puşcaş.
Premiul s-a acordat voluntarului: Alexandru Farc.
Premiul pentru ACTIVITĂŢI ADMINISTRATIVE
Traduceri, transport mobilă de la donatar la beneficiar, completare baze de date, zugrăvit, curăţenie sunt câteva din activităţile administrative prin care voluntarii ne-au ajutat şi în acest an.
Nominalizaţii au fost: Georgeta Finna, Alexandru Mureşan, Mariana Mureşan.
Premiul s-a acordat voluntarei: Mariana Mureşan
Premiu Special unui grup de persoane care ne-au sprijinit activitatea prin energia, timpul şi resursele lor. Surorile Franciscane Misionare ale lui Cristos fac parte din grupul celor care sunt constant alături de noi în mod voluntar. Pentru aceasta le suntem mulţumitori şi dorim să le arătăm un mic gest de apreciere.
Premiul s-a acordat Franciscane Misionare ale lui Cristos: Pier-Paola, Maria şi Kasia.
Premiu special acordat unui grup de voluntari americani îşi oferă constant disponibilitatea de a ne sprijini în diferitele activităţi.
Premiul s-a acordat voluntarilor: John Gardiner şi Stuart Johnsen.
PREMIUL pentru DISPONIBILITATE
Acordat voluntarului care şi-a manifestat constant dorinţa de a participa la cât mai multe activităţi şi care şi-a oferit disponibilitatea de a ne ajuta ori de câte ori avem nevoie.
Premiul s-a acordat voluntarei: Timeea Szombati.
PREMIUL ,,CEL MAI ACTIV VOLUNTAR“
Este premiul oferit voluntarului care a cumulat cel mai mare număr de ore de voluntariat.
Premiul s-a acordat voluntarului: Alexandru Mureşan.
PREMIUL VOLUNTARUL ANULUI
Bineînţeles că toţi voluntarii sunt persoane deosebite care au ales ca, de bună voie, să dăruiască din timpul şi din energia lor pentru un scop bun. ,,Voluntarul anului” este un premiu pe care îl acordăm în fiecare an unui voluntar care s-a evidenţiat prin disponibilitate şi implicare pe tot parcursul anului.
Premiul s-a acordat voluntarei: Georgeta Finna.
Momentele artistice au fost asigurate de: Cvartetul de coarde Re-belle – Popa Teodorian, Costin Eva, Vulturar Vasile şi Cocora Bogdan cu un recital de Alexander Glazunov din lucrarea intitulată „Nouvelle” şi Wolfgang Amadeus Mozart – Divertisment.
Domnul Crişan Ionel este una din persoanele care a beneficiat direct de sprijinul voluntarilor. Prin cântecul, la fluier a două colinde şi o poezie recitată, dânsul a dorit să le mulţumească voluntarilor, în numele tuturor persoanelor care au beneficiat de ajutor din partea lor.
Au mai cântat Csordas Brigitta şi Alexandru Mureşan: Concert pentru două viori în re minor de Johan Sebastian Bach.
Un alt moment a fost oferit de trupa de teatru a Liceului „Lucian Blaga”, sub îndrumarea doamnei profesoare Sânziana Neşiu prin piesa „D-ale noastre”, un pamflet la situaţia politică a ţării, cu scenariu original scris chiar de membrii trupei.
Ultimul moment artistic a fost oferit de cel mai tânăr magician profesionist din România, campion internaţional al magiei şi cea mai tânără iluzionistă din România: Eduard Maliţa şi Bianca Oniţa.
Toţi voluntarii prezenţi au fost invitaţi pe scena pentru a le fi oferit un simbol al recunoştinţei asociaţiei.
Iulia Iova
IEŞI DIN TIPAR!
CENTRUL GABRIELE
DUŞURI SOCIALE
Susţine-ne!
Dezvoltat de: Azatech | Valid: XHTML | Valid: CSS