Română | English | Italiano
AcasăNoutăţi201926 Decembrie: „Delicvenţii „de ieri”, sunt astăzi angajaţi cu contracte individuale de muncă”
Casa Frenţiu
CANTINA SOCIALĂ

Contact

Caritas Eparhial Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Telefon:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Noutăţi

„Delicvenţii „de ieri”, sunt astăzi angajaţi cu contracte individuale de muncă”

Peisajul social cotidian ne prezintă un amestec de stări, fapte, agitaţie, întâmplări, emoţii, sunete care formează o imagine a ceea ce numim „o zi obişnuită”.
Printre toate aceste aspecte, în mod voit sau nu, ne ferim de cele mai multe ori privirea de la cei „ai nimănui”, „oameni ai străzii” care parcă ne umbresc ideile despre perfecţiunea spre care pretindem că ne îndreptăm.
Jurnal Bihorean&Bihon.ro: Cine sunt oamenii străzii şi ce face Asociaţia Caritas Eparhial pentru ei?
Teodora Boda: „Oamenii străzii” nu sunt ai străzii, cei „ai nimănui” sunt de fapt ai noştri, sunt acel „aproape” pe care suntem îndemnaţi să îl iubim, să îl ajutăm, să îl respectăm.
Asociaţia Caritas Eparhial Oradea reuşeşte, în mare măsură, să răspundă, în mod profesionist, nevoilor celor care trec pragul şi care îndrăznesc să ceară ajutor; ei nu cer milă, ei au nevoie să fie îndrumaţi şi motivaţi pentru a-şi regăsi echilibrul şi stabilitatea pierdute – factori care i-au „aruncat” în nesiguranţă, haos, teamă, frig şi foame.
JB&Bihon.ro: De ce ai ales asistenţa socială? Ce reprezintă pentru tine aceasta?
T.B.: Asistenţa socială înseamnă a face ceva, înseamnă să se acţioneze, iar această acţiune are un obiectiv clar: creşterea calităţii vieţii oamenilor. Asistenţa socială, prin obiectivele şi principiile ei, defineşte activitatea asociaţiei noastre, viziunea şi scopul acestei organizaţii. În practică, asistenţii sociali folosesc cunoştinţele personale care vin din interpretarea personală a teoriilor, din propria intuiţie şi din cunoaşterea obţinută din practica de zi cu zi. Când te uiţi la un asistent social în acţiune, vezi modul în care emoţionalul influenţează şi creează socialul şi modul în care este angajată capacitatea mentală raţională. Asistentul social trebuie să includă înţelepciunea locului, experienţa personală şi cunoştinţele despre persoanele şi familiile cu şi pentru care lucrează. Prin urmare, o practică inteligentă a asistenţei sociale e necesar să includă, alături de inteligenţa cognitivă şi generală, inteligenţa emoţională şi socială.
JB&Bihon.ro: Cum vă găseşte sfârşitul de an?
T.B.: Este într-adevăr sfârşit de an, un moment introspectiv pentru noi, ca echipă aflată într-un dinamism continuu. Ne bucurăm să vedem că dăruirea cu care suntem alături de cei nevoiaşi nu rămâne fără ecouri în NOUL firesc pe care beneficiari ai serviciilor noastre vin să ni-l împărtăşească, pentru ca noi să ne bucurăm alături de ei pentru reuşita lor.
Şi în acest an, am trăit alături de fiecare în parte suferinţa şi deznădejdea, dar – mai mult decât atât -, trăim bucuria celor care au regăsit speranţa cu aceiaşi ochi din care au curs lacrimi de neputinţă. Cât de frumoşi sunt oamenii care zâmbesc şi care îşi poartă cu demnitate pe umeri dramele care i-au împovărat!
Nu este puţin lucru şi nici deloc lipsit de importanţă să depăşeşti limite impuse, nu doar o dată, de „etichetele” celor care privesc în jurul lor, dar care însă „interpretează” conform a ceea ce poartă în suflet. Nu este puţin lucru să crezi cu tărie, din nou, în potenţialul propriu. Nu este puţin lucru să pui punct şi – mai ales – să o iei de la capăt.
JB&Bihon.ro: : Care sunt poveştile voastre de succes?
T.B.: Iată că se poate! Unii delicvenţi „de ieri” astăzi sunt angajaţi cu contracte individuale de muncă şi îşi asigură o sursă de venit, nemaifiind nevoiţi să fure. Mai mult, acceptă reguli impuse de cineva necunoscut (care nu le ştie problemele), pentru a avea, legal, ceea ce înainte obţineau prin alte mijloace. Angajatorii oferă o simplă fişă de post, dar aceasta înseamnă cea mai importantă hârtie pe care mâinile beneficiarilor serviciilor noastre au ţinut-o în ultimii ani! Înseamnă speranţa unui nou început! Pentru că „hoţii ăia” au plătit libertatea pe care o au cu lacrimi scumpe, iar acum ştiu preţul ei: cinstea. Naivitatea specifică tinereţii are consecinţele ei, care se transformă în lecţii de viaţă atunci când vrem să schimbăm vulnerabilitatea şi fragilitatea dinăuntrul nostru în fermitate şi în putere.
O sarcină nedorită, într-un moment nepotrivit, a declanşat un dezechilibru complet pentru nu doar o beneficiară a serviciilor noastre. Lipsa susţinerii din partea tatălui copilului a determinat-o pe viitoarea mamă să comită infracţiuni repetate, care nu doar că au privat-o de libertate câţiva ani, spulberându-i elanul şi visele, dar a fost nevoită să îşi abandoneze fetiţa. Timpul a trecut, nevindecând răni (aşa cum auzim adeseori), ci – din contră -, amplificând dureri ale unor răni deja existente, astfel că cea mai uşoară cale a unui om aflat la pământ a rămas renunţarea: la ceilalţi, la eul propriu. Redobândirea libertăţii aduce, nu doar o dată, statutul de „om al străzii”: fără idealuri, fără nici un fel de stabilitate, fiind înconjurat de străini şi de pericole. Discuţiile constante şi îndemnul repetat de a nu renunţa, sprijinul afectiv şi insistenţa constructivă primite din partea noastră au determinat-o pe beneficiara noastră să îndrăznească să creadă ca ar putea fi mai bine pentru ea, astfel că am primit întrebarea: „Cu ce trebuie să încep?”
„Prin nerepetarea greşelilor şi prin a te lăsa ajutată!” – acesta a fost răspunsul nostru. Treptat, cu paşi temători, s-au făcut primele progrese: actele de identitate, căutarea unui loc de muncă, refuzuri repetate din partea angajatorului, până – în sfârşit – la primul obiectiv intermediar atins: perioada de probă la posibilul loc de muncă. Entuziasmul beneficiarei, atins în această etapă, respectiv încrederea că este posibil să şi reuşească, a făcut ca restul lucrurilor să meargă de la sine. De curând, şi-a vizitat fetiţa, care este deja mărişoară, al cărei nume îl poartă nu doar în suflet şi pe buze, ci şi într-un tatuaj făcut în perioada în care doar aşa îşi putea „atinge” copilul.
Turele de noapte la lucru, „norma” la maşinării ale căror nume sunt imposibil de pronunţat, oboseala unei zile de lucru, precum şi grija de a rămâne „în grafic” – toate acestea formează re-startul unei autonomii personale şi paşi spre independenţa financiară pentru o altă beneficiară, abandonată într-o casă de copii, în urmă cu mulţi ani.
Copilăria nefericită şi greutăţile timpurii care au marcat destinul acestei femei păreau că vor lua sfârşit o dată cu începutul mariajului ei; lucrurile însă în viaţa ei au continuat în aceleaşi nuanţe de gri pe care cursul vieţii ei le avusese şi până atunci. Rămasă cu doi copii, a avut totuşi puterea de a nu ceda, „cicatricile” trecutului ei într-un centru de plasament devenind acum izvor de energie pentru lupta pe care a dus-o zilnic: cu singurătatea, cu greul, cu societatea, cu nevoile copiilor ei. Astăzi, nu doar că lucrează, dar îşi ajută una dintre fiice la creşterea celor mici ai ei; beneficiara noastră este bunică şi se mândreşte când vorbeşte despre asta, zâmbetul ei luminos contrastând cu privirea umbrită de griji şi neajunsuri, cu atât mai mult cu cât uneia dintre fiice pare să i se repete drama mamei.
Într-o altă ordine nu doar de idei, ci şi de destine, „nebuni” de prin gări sau canale acceptă tratament medical, suportând o internare care le lasă impresia unei închisori din care nu doar o dată au vrut sa iasă; momentele de revoltă asupra cotidianului, toată supărarea unui control asupra fiecărei mişcări din „regimul” intraspitalicesc, în perspectiva beneficiarei noastre aveau ca soluţie spartul de geamuri, limbajul injurios şi refuzul de a primi tratamentul adecvat. Pas cu pas, prin grijă şi ajutor constant, prin discuţii purtate în după-amiezile lungi de vară, a învăţat să aibă răbdare, deşi teama de a nu rămâne acolo era manifestată cu fiecare moment posibil: „Vei mai veni să mă vizitezi?” De fiecare dată, răspunsul a fost afirmativ şi promisiunea îndeplinită. Externarea a fost un moment memorabil şi pentru noi, cu atât mai mult încât atunci s-au pornit demersurile obţinerii pensiei de handicap care i se cuvenea, misiune îndeplinită cu brio, datorită bunăvoinţei celor care au acceptat să o ajute pe beneficiara noastră în mod corespunzător cu problemele ei de sănătate. Uitată de părinţii biologici, nu de puţine ori afirmă cu seninătate că are încredere în noi, că se simte “ca acasă” la cantină, unde vine constant pentru a sta la masă cu prietenii ei de aici şi pentru a se îmbăia săptămânal.
JB&Bihon.ro: Cine trece pragul Asociaţiei Caritas Eparhial?
T.B: Printre cei care ne trec pragul zilnic, sunt şi persoane solitare (care nu fuzionează cu ceilalţi de la masă), cărora şi o simplă privire pare că le invadează tot „universul”. Respingerea afectivă din partea copiilor crescuţi cu sacrificii, datorată greşelilor din timpul tinereţii – în calitate de părinţi, s-au concretizat prin singurătate – probabil cea mai grea „boală” care însoţeşte sentimentul de neapartenenţă a fiecărui om „uitat” în mod conştient, de către cei din jur. Cu mult interes din partea noastră, schimbări iniţial minore s-au produs prin încercările noastre de a restabili legătura cu fii şi fiice plecate în alte ţări (în căutarea unui trai mai bun pe care nu l-au găsit aici); şi pentru că tehnologia creează şi pârghii de comunicare, rezultatul a fost benefic pentru cel care a îndrăznit să spere. În aproximativ 5 luni, fiul (care s-a decis să acorde o nouă şansă părintelui său, care a decis să ierte şi să uite ceea ce l-a rănit în trecut) a fost cel care ne-a cerut să îi oferim o modalitate de contact cu tatăl lui, căruia i-a asigurat transportul în Germania, în Hamburg mai precis, unde i-a găsit tatălui „rătăcitor” un loc de muncă stabil. Înainte de a pleca, a venit la noi nu pentru a servi o masă caldă sau pentru a face un duş (aşa cum se întâmpla în VECHIUL firesc), ci DOAR să mulţumească pentru prezentul care îi părea atât de ireal.
JB&Bihon.ro: Aşadar, se poate!
T.B.: Da, se poate! Fie datorită unor cărţi provizorii de identitate obţinute cu sprijinul nostru, unii dintre ei acum sunt ANGAJAŢI, fie datorită tratamentelor, starea sănătăţii unora s-a ameliorat şi îşi primesc, unde e cazul, drepturile legale de a avea o pensie, pe care învaţă cum să o gestioneze.
Alţii şi-au restabilit legături de comunicare cu fii/fiicele lor după un număr de ani pierdut printre gândurile nopţilor lungi de tăcere şi absenţă, astfel că sentimentul de singurătate şi-a pierdut din intensitate prin discuţiile din timpul mesei de prânz, care au deschis perspective timide, dar concretizate treptat prin calitatea ajutorului primit atât din partea noastră (asigurarea nevoilor de bază, astfel încât ei să prioritizeze în viaţa lor îndeplinirea altor nevoi urgente, sugestiile si discuţiile din biroul de asistenţă socială, sprijinul constant în obţinerea actelor de identitate), precum şi din partea altor organizaţii şi persoane binevoitoare care au resurse umane şi materiale cu care să poată înfăptui binele.
Progresul lor înseamnă îndeplinirea misiunii noastre; înseamnă satisfacţia noastră, răsplata eforturilor şi mulţumirea pentru orele în care inimile noastre au bătut în acelaşi ritm, durerea lor a fost şi durerea noastră… Iar drumurile lor, care păreau că duc spre nicăieri, parcurse împreună – atât cât este necesar – duc la o şansă în plus pentru cei „lipsiţi de şansă”!
Crina Dobocan
www.bihon.ro
Direcţionează 3,5%
IEŞI DIN TIPAR!

DUŞURI SOCIALE
Susţine-ne!
Dezvoltat de: Azatech | Valid: XHTML | Valid: CSS