Română | English | Italiano
AcasăNoutăţi201925 Noiembrie: Ia şi tu Cutia de Crăciun
Casa Frenţiu
CANTINA SOCIALĂ

Contact

Caritas Eparhial Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Telefon:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Noutăţi

Ia şi tu Cutia de Crăciun

Ia şi tu Cutia de Crăciun

Dacă suntem mulţumiţi că Isus este Emanuel - Dumnezeu este cu noi, atunci trebuie să-i ajutăm şi pe prietenii noştri, pe cunoştinţele noastre, pe vecinii noştri să înţeleagă această prezenţă.
Fiecare gest de iubire pe care îl facem ni-L face prezent pe Domnul. „Acolo unde este caritate şi iubire, acolo este Dumnezeu”.
Dumnezeu nu are nevoie de înţelepţi pentru a face operele iubirii Sale. Are nevoie de persoane generoase care ştiu să spună întotdeauna „DA” Lui, dar nu numai Lui, ci şi persoanelor care sunt în nevoi, dăruindu-le un pic din bunăstarea noastră, pentru ca şi ei să poată avea cel puţin necesarul pentru a trăi.
Crăciunul este de acum la poarta casei noastre.
Să ne arătăm bucuria de a sta cu Isus, Emanuel, participând cu bucurie la slujbele din acest Post şi crescând în gesturi de bunătate faţă de toţi cei din jurul nostru, în familie, în grupul de prieteni, la locul de muncă, pe stradă.
Făcând acestea, cu siguranţă Naşterea Domnului va fi o mare sărbătoare, pentru că va fi întâlnirea dintre doi prieteni care doresc să fie, unul pentru altul, „Emanuel”: a lui Isus – care este mulţumit să stea cu noi – şi a noastră – mulţumiţi să stăm cu El, dar şi cu toţi cei pe care Isus îi iubeşte, aşa cum ne iubeşte pe noi.
Ia şi tu Cutia de Crăciun şi pune în ea darul tău, expresie a renunţării tale, şi ajută pe cel care se află în dificultate.
Caritas Eparhial Oradea va direcţiona ajutorul tău acolo unde este cea mai mare nevoie.
Pr. Olimpiu Todorean
Preşedinte
Renunţând se poate dărui
Se poate renunţa: la o ciocolată, la un suc, la o prăjitură, la un film, la o cafea, la un pachet de ţigări, la un vin, la o bere, la .... Tu la ce renunţi?
Modalitatea de returnare
Cutia de Crăciun se va returna la biserică, duminică 22 decembrie 2019
sau la sediul Caritas până vineri, 20 decembrie 2019
Direcţionează 3,5%
IEŞI DIN TIPAR!

DUŞURI SOCIALE
Susţine-ne!
Dezvoltat de: Azatech | Valid: XHTML | Valid: CSS