Română | English | Italiano
HomeNotizie20194 Luglio: ”Săptămâna Tinerilor” la Ioaniş
Casa Frenţiu

Contatto

Caritas Eparhial Oradea

Indirizzo:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Telefono:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Notizie

”Săptămâna Tinerilor” la Ioaniş

”Săptămâna Tinerilor” la Ioaniş

În România, asociaţia ”Incontro fra i Popoli” din Citadella PD, Italia, este prezentă din anul 2000, la Beiuş, unde a susţinut proiectele sociale puse în operă de către Surorile Minime ale Reginei Purgatoriului. La Ioaniş, asociaţia a cumpărat o casă iar congregaţia terenul şi a început un program de after school pentru copiii din localitate. După plecarea surorilor din România, Caritas Eparhial Oradea a preluat, în 2014, şi a continuat activitatea la Ioaniş unde a şi construit, în anul 2018, o clădire nouă pentru cei 62 de copii care frecventează centrul.
Primul proiect al asociaţiei ”Incontro fra i Popoli” a fost de a trimite în România un camion încărcat de materiale scolastice, în anul 2004. În acelaşi an a deschis proiectul “Educaţie pentru toţi”, datorită căruia au fost organizate două centre after school: unul la Beiuş şi altul la Ioaniş.
În anul 2005 asociaţia a realizat o săptămână de pregătire pentru zece animatori a celor două centre.
Din anul 2004, anual, ”Incontro fra i Popoli” aduce câţiva tineri italieni în România, la Ioaniş, pentru o perioadă de schimb cultural, numită “Săptămâna Tinerilor”.
Coordonatorul taberelor şi îndrumătorul tinerilor este chiar preşedintele asociaţiei, Leopoldo Rebellato, profesor pensionat, cu nenumărate experienţe misionare în Africa.
În continuare vă prezentăm un material realizat de părintele Ştefan Madaraşi, cel care a stat de vorbă cu Leopoldo Rebellato şi câţiva tineri italieni.
Leopoldo, despre cum a început această experienţă:
s-a născut ideea acestui schimb «în 2002, când o congregaţie de surori misionare italiene aflate la Beiuş, ne-au cerut ajutorul şi au cunoscut asociaţia noastră care se numeşte „Incontro fra i popoli” [în trad. Întâlnire între popoare, www.incontrofraipopoli.it]. Ele îşi desfăşurau activitatea cu copiii ieşiţi din orfelinate şi cu copii săraci, program after-school. Noi, din această asociaţie italiană, care a luat fiinţă în 1990, ne-am gândit ce am putea face pentru a le veni în ajutor? Pe lângă sprijinul material pentru operele lor sociale, am început în 2003 să trimitem în România grupuri de tineri italieni, din provincia de Padova, care să ajute la construirea caselor de care aveau nevoie călugăriţele în proiectele lor sociale. Tinerii italieni aveau puţin contact cu România până atunci. Eu, care frecventam această ţară şi împreună cu familia, în vacanţă, căci e atât de frumoasă România turistică, văzând misionarele care organizau aceste campusuri estive cu copiii, cunoscute la noi drept Grest, m-am gândit să îi aduc pe tinerii italieni să le ajute. Ulterior, am înţeles că acest schimb poate avea o dublă însemnătate: pe de o parte este un ajutor în a face aceste tabere cu copiii români, ca sprijin al misiunii sociale dedicată lor, pe de altă parte, o experienţă marcantă pentru tinerii voluntari italieni, mulţi dintre ei atei sau nepracticanţi. Aşa încât s-a născut acest schimb extraordinar. Am intuit că acestei valenţe de ajutor pentru operele sociale ale surorilor dedicate copiilor i se adăuga o experienţă extraordinară a tinerilor, devenind astfel o propunere şi mai validă pentru ei. În mintea mea, ca responsabil pentru aceste schimburi culturale internaţionale ale asociaţiei, coordonând aproximativ 50 de tineri adolescenţi/an, am înţeles că trebuie să structurez această săptămână în România astfel încât să reprezinte experienţa unei creşteri umane. Să fie nu doar o operă caritabilă socială, ci o experienţă cu un puternic impact personal. Astfel, am conturat trei sectoare în care aceşti tineri voluntari italieni sunt protagonişti.
Din experienţa mea de până acum, am înţeles că primul lucru pe care tinerii trebuie să îl descopere sunt ei înşişi.
În primul rând, în fiecare seară, am propus o activitate de a se descoperi pe sine, de a „explora” în propria persoană „cine sunt?”, „cine este celălalt?”, „mă reprezint?”, pentru a-şi cunoaşte fiecare propriile talente sau fragilităţi, pentru a înmulţi proprii talanţi.
În al doilea rând, este necesar să fie creată o puternică coeziune de grup între ei. Amintesc că aceste grupuri nu sunt formate dinainte, ci se formează în funcţie de activităţi (nu puţine, în Italia sunt în peste 80 de şcoli), astfel încât se regăsesc aici împreună şi trăiesc cot la cot: lucrează, dorm, mănâncă împreună, îşi pregătesc singuri de mâncare, nu au telefon mobil pe parcursul acestor zile, astfel încât rup orice contact cu familia sau prietenii de acasă şi încearcă să înţeleagă în profunzime ce înseamnă să convieţuieşti cu ceilalţi, să înţelegi diferenţele, să înveţi să accepţi şi să suporţi, ba mai mult, să îţi depăşeşti propiile limite. Şi iată, în acest mod se crează cu adevărat un grup...
Un al treilea obiectiv include şi o confruntare culturală. Spre exemplu, am vizitat Oradea cu toate frumuseţile ei, am mâncat ciorbă tradiţională, ne-am întâlnit cu pr. Olimpiu, am întâlnit un tânăr de 26 de ani orfan, o călugăriţă, directorul unei orchestre comuniste, ecc... Iată, aceste întâlniri cu alte persoane reprezintă un schimb inter-cultural, care se traduce şi prin a vizita biserici. Fiind o persoană puţin religioasă, dar credincios, în faţa unor tineri mulţi dintre ei atei, creştini doar cu numele, odată am avut cu noi şi un evreu, profit de aceste ocazii să le împărtăşesc tinerilor toate cunoştinţele mele despre Isus Cristos, istoria Biblie, asupra a tot ceea ce este oportunitate de reflecţie, de a nu refuza, ci de a reflecta. La această vârstă, ca tânăr, să spui că nu crezi, poate fi chiar util – mărturiseşte preşedintele asociaţiei. E cel mai simplu să spui că eşti creştin catolic, însă, dacă începi să reflecţi înainte să te autoconsideri în mod obişnuit un practicant, este benefic. Aşadar, încerc să le creez o „decompensare mentală” care să îi ajute să scape de o „amorţeală letargică”. Această creează şi o criză internă, care, în opinia mea, poate fi aplicată la orice nivel – politic, cultural, social – pentru că atunci când când mă găsesc în faţa celuilalt certitudinile mele pot fi puse sub semnul întrebării, căci el poate avea ceva mult superior să îmi ofere. Această activitate este relaxarea mea, nu ştiu să facă nimic aceşti tineri italieni (râde), stau cu ei să îi învăţ de toate ca un bunic, dar mă sustrag de la toate celelalte activităţi pe care le am în lume şi trăiesc această experinţă împreună cu ei.
La Oradea, am găsit că Biserica Catolică, pe lângă a fi apostolică este o forţă socială. Surorile misionare mi-au făcut legătură cu o structură socială şi astfel l-am întâlnit pe pr. Olimpiu. Am găsit aici un colaborator deschis şi sociabil, este o frumoasă Providenţă, iar dacă Spiritul Sfânt lucrează prin noi, ca instrumente, face multe lucruri măreţe. Suntem legaţi de această Eparhie, care nu e latină. Astfel, când surorile au plecat de la Ioaniş, aveam casa noastră pe care am pus-o la dispoziţia Caritas Eparhial pentru copiii rrom, cerând părintelui Olimpiu să ne permită să venim an de an aici cu tinerii italieni. Dar noi, dacă ni se cere, suntem disponibili pentru orice altceva. Însă, la nivel de susţinere financiară, ne îndreptăm mai mult spre ţările din Africa, mult mai sărace decât România...”
În continuare câteva mărturii ale tinerilor italieni:
Mă numesc Giorgia, am 17 ani, provin din Cittadella (Italia) o localitate din provincia de Padova. Am ales să fac această experienţă ca fiind ceva nou, este pentru prima oară când particip la aşa ceva şi am înţeles că este foarte potrivită pentru tineri. M-a inspirat. Un lucru inedit, căci aici trăiesc „din plin” cum s-ar spune, fără a renunţa la nimic. O realitate total diferită, pe care în Italia nu aş fi întâlnit-o, căci sunt contexte sociale distincte. Spre exemplu, comunitatea rrom nu o avem atât de aproape, nu o întâlnim ieşind din casă. Apoi ne-a marcat, să vedem această situaţie a copiilor, noi, cei care avem tot ce ne dorim, iar ei nu... sunt lucruri care mă macină, m-au pus în criză în aceste zile, iar când mă întorc în Italia voi fi mult mai recunoscătoare pentru ceea ce am, fără a mă plânge zilnic pentru nimicuri. Este frumos, căci dincolo de aceste lucruri care te fac să reflecţi asupra vieţii, am făcut diferite excursii, plimbări, văzând copiii care se joacă, se aruncă în apă, trăiesc liber.
Sunt Elia, am 17 ani şi am venit în România oarecum întâmplător. O experienţă în care am pornit de pe-o zi pe alta şi nu-mi pare rău deloc. Trebuie să spun că este o experienţă similară a ceea ce m-am aşteptat. Mă întorc acasă cu un bagaj cultural îmbogăţit şi mult mai responsabil: acasă nu eram obişnuit să lucrez cum fac aici, să îmi spăl hainele, să gătesc. Şi, ceva cu adevărat important: să cunoşti persoane care sunt ca noi, atât doar că sunt mai puţin norocoase ca să aibă tot ce avem noi „din oficiu”. Ele nu au posibilitatea să vadă lumea aşa cum se vede la televizor. Fără telefon în aceste zile... este e ciudat mergi instinctiv la el şi să nu găseşti nimic, dar după câteva zile, te obişnuieşti. O experienţă cu adevărat complexă.
Sunt Anna, am 16 ani, din Limena, provincia de Padova. Această experienţă a reprezentat un mix de trăiri: nu am mai avut niciodată o experienţă cu copiii, îmi era frică de faptul că n-o să ne putem înţelege. Însă, când am ajuns, am reuşit să mă integrez în acest grup – o altă frică înfruntată, aceea de a nu reuşi să mă regăsesc cu ceilalţi tineri – persoane minunate, m-am simţit minunat. Cu copiii, a fost frumos: depăşită timiditatea iniţială ei sunt atât de naturali! Vin, te îmbrăţişează, vor să se joace cu tine. Îi înţelegi fără a vorbi aceeaşi limbă. Ne-am jucat un joc pe care eu îl ştiam din clasele primare. L-au învăţat şi ei după câteva zile, chiar dacă era un cântec în limba italiană. Sunt fantastici!
Sunt Cristian, am 16 ani, din San Giorgio Bosco. Am petrecut această săptămână în România, la Ioaniş, având misiunea de a petrece fiecare dimineaţă cu copiii de acolo. M-am distrat de minune. După-amiaza era dedicată vizitelor locului, descoperirii României. Mi-a plăcut mult şi nu exclud să aleg să o trăiesc încă o dată. Experienţe noi, ca aceasta, care îmi vor lipsi mult... Nu-mi imaginam că îmi va plăcea atât de tare!
Caritas
Direcţionează 3,5%
ESCI DALLA ABITUDINE!

VIDEO!
DOCCE SOCIALE
Aiutaci!
Sviluppato da: Azatech | XHTML valido | CSS valido