Română | English | Italiano
HomeNews201920 May: Caravana voluntariatului internaţional la Oradea
Casa Frenţiu
WELFARE CAFETERIA

Contact

Caritas Eparhial Oradea

Address:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Phone:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

News

Caravana voluntariatului internaţional la Oradea

Caravana voluntariatului internaţional la Oradea

În Săptămâna Naţională a Voluntariatului, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea şi-a unit forţele cu Caritas Catolica pentru a organiza la Oradea un eveniment de informare pe tema voluntariatului internaţional. Evenimentul care a avut loc marţi, 14 mai, începând cu ora 18:00, la Cetatea Oradea corp G, este primul de acest tip din cadrul Caravanei Voluntariat şi Asistenţă Umanitară şi a fost posibil cu sprijinul Muzeului Oraşului Oradea, în frunte cu doamna director Angela Lupşea, căreia îi mulţumim pe această cale pentru susţinere.
Caravana Voluntariat şi Asistenţă Umanitară reprezintă iniţiativa Confederaţiei Caritas România de popularizare a programului Uniunii Europene „Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi programelor de ajutor umanitar proprii, implementate la nivel internaţional.
Evenimentul a creat un spaţiu în care elevi, stundeţi şi tineri interesaţi de voluntariat să poată obţine informaţii despre ce înseamnă să fii voluntar într-o ţară străină şi cum poţi să devii voluntar internaţional. Aceste teme au fost adresate de invitaţii Oana Perju şi Tudor Baciu, care au împărtăşit experienţa lor ca voluntari în India, respectiv Africa. Amândoi au subliniat că prin voluntariat nu numai că au reuşit să-i ajute pe alţii dar şi că voluntariatul le-a schimbat în mod pozitiv viaţa.
Cei peste 80 de participanţi la eveniment au avut ocazia să se informeze în cadrul unei expoziţii foto despre asistenţa umanitară şi crizele umanitare din lume. La final cei prezenţi au fost invitaţi să vizioneze filmul artistic „Hotel Rwanda” care prezintă genocidul din Rwanda din anul 1994 unde aproape un milion de oameni au fost ucişi dar şi încercările disperate ale unui om de a salva cât se poate de multe vieţi omeneşti.
Echipa de voluntari Caritas Eparhial a fost prezentă pe tot parcursul evenimentului, pentru a asigura buna desfăşurare a activităţilor. Le mulţumim pentru implicare, atât lor cât şi doamnelor profesor din liceele partenere, pentru interesul manifestat şi pentru diseminarea informaţiilor în rândul elevilor.
Pentru a afla mai multe pe tema voluntariatului internaţional, reprezentantul Confederaţiei Caritas România îi îndrumă pe cei interesaţi spre pagina: https://projectteach.eu/ro/
Ioana Tuţă
Coordonator voluntari ACEO
Direcţionează 3,5%
BE DIFFERENT!

VIDEO!
SOCIAL SHOWERS
Support us!
Developed by: Azatech | Valid: XHTML | Valid: CSS