Română | English | Italiano
HomeNotizie201525 Marzo: Comunicat
Libreria Gutenberg
Assitenza medicale
Contatto

Caritas Eparhial Oradea

Indirizzo:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Telefono:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Notizie

Comunicat

Comunicat

Asociaţia Caritas Eparhial Oradea împreună cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea, sub patronajul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, cu sprijinul Renovabis a organizat în perioada 18-20 februarie 2015, la Hotel Continental Forumul Oradea, conferinţa internaţională cu tema Migraţia romilor: dileme şi perspective ale Uniunii Europene. Să dezvoltăm propuneri pentru romi şi pentru ţări despre cum să gestioneze migraţia.
Fiecare zi a conferinţei a început la ora 7.00 dimineaţa cu celebrarea Sfintei Liturghii în Biserica Sf. Gheorghe (biserica Seminarului Greco - Catolic). Conferinţa a fost deschisă de pr. Olimpiu Todorean (preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea), de Prea Sfinţia Sa Virgil Bercea (episcopul Eparhiei Greco - Catolice de Oradea), de Prea Sfinţia Sa Petru Gherghel (episcop romano-catolic al Diecezei de Iaşi) şi dr. Monika Kleck (referent pentru România din partea Renovabis).
La conferinţă au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai ONG-urilor care desfăşoară activităţi adresate rromilor, lideri rromi, în total 55 de persoane din 7 ţări.
Conferinţa a fost una de lucru, organizată după metode open space, în care participanţii au analizat cele mai importante subiecte pentru ei legate de tema conferinţei.
Subiecte abordate au fost:
1. Activităţile bisericii ca suport pentru activităţile sociale
2. Metode efective de a lucra cu etnia rromă
3. Ei sunt liberi! Ce putem face pentru a-i determina să fie şi responsabili?
4. Educaţie şi ocupare pe piaţa muncii pentru etnia rromă
5. Motivarea rromilor să rămână în comunitatea lor
6. Cooperare internaţională
7. Identitatea personală: ameninţare, oportunitatea sau ambele?
8. Lucrând împreună: rromi şi ne-rromi
9. Rromii ca victime ale traficului de fiinţe umane
10 Ce facem cu subiectul rromilor „trimişi acasă” din ţările vestice?
11. Viaţa este o bucurie adevărată. Avortul e o crimă. Migraţia este exportul de bucurie pentru oamenii trişti din Europa!
12. Cum să scădem numărul avorturilor.
13. Cetăţenii de etnie rromă pe piaţa muncii (dezvoltarea talentelor)
14. Discursul urii
15. Rromii ca mediatori interculturali
16. „Nu îmi doresc nimic decât să fiu iubit”
17. Ce dorim (în calitate de persoane care ajută) de la ei/ce vor ei de la noi/ sistemul.
18. Responsabilitatea personală în privinţa migraţiei rromilor
19 Antinomia rrom-ţigan
20. Cum să combatem/să gestionăm „teama de rromi” a majorităţii oamenilor
21 Centre comunitare şi mass media
După discutarea temelor în grupe de lucru, tot participanţii au fost cei care au votat temele pentru care au stabilit direcţiile de acţiune. Astfel, planificările făcute în cadrul conferinţei nu vor rămâne doar pe hârtie ci vor fi puse în practică, fiind iniţiate, propuse şi asumate de către participanţii la cele 4 grupe de lucru formate pentru planificarea activităţilor.
Direcţii de acţiune
1. Activităţile bisericii ca suport al serviciilor sociale
Paşi pozitivi de acţiune:
a). Dezvoltarea cooperării între biserici;
b). Educaţia religioasă ar trebui să fie mult mai răspândită în comunităţile de rromi.
c). Biserica ar trebui să ofere nu doar servicii religioase dar şi să deruleze activităţi sociale împreună cu oameni care nu fac parte din biserică.
d). Să punem in practică convingerile noastre religioase astfel încât acestea să se regăsească în activităţile sociale derulate
e). Fiecare persoană are nevoie să se simtă integrată în activităţile sociale iar preoţii ar trebui să îi implice mai mult pe creştini în aceste activităţi.
f). O problemă o constituie prejudecăţile şi mentalitatea celorlalţi, legat de rromi. Factorii politici şi reprezentanţii bisericii ar trebui să lucreze împreună pentru eliminarea acestor prejudecăţi.
g). Exemple de bunătate şi afecţiune pot fi făcute în orice biserică – de ex. căutarea de adăpost şi de hrană pentru rromi cu ajutorul preoţilor şi al comunităţii.
h). Serviciile medicale, educaţionale şi sociale oferite rromilor trebuie integrate în serviciile oferite celorlalţi (rromii să nu fie trataţi separat, ca beneficiari ai acestor servicii)
2. Cooperarea internaţională
Ar trebui să existe o hartă interactivă în care fiecare organizaţie sau instituţie din domeniu să poată adăuga informaţii. Nu a fost încă dezvoltată o anume metodă de acţiune.
Organizarea permanentă de schimburi culturale pentru o mai bună cunoaştere reciprocă.
Un tip de acţiune poate fi cooperarea între organizaţii din sfera bisericii sau ale societăţii civile, fără implicarea agenţiilor de stat.
Pot fi organizate întâlniri cu scopul unei mai bune cunoaşteri reciproce . Pot fi implicate instituţii ale Bisericii aşa cum este Caritas-ul dar şi episcopii fiecărei ţări, ca şi factori de decizie la nivel înalt din sfera bisericii.
România sau Ungaria ar putea reprezenta puncte de pornire ale unui asemenea demers, ele având deja propriile reţele Caritas. De aceea este necesar să existe o cooperare bilaterală.
Un alt tip de acţiune îl poate constitui supervizarea activităţilor legate de viaţa, munca, educaţia rromilor din diverse ţări: vizite, stabilirea de contacte, planificare şi desfăşurarea de activităţi.
Un prim pas în acest sens îl constituie crearea unei platforme în care să poate să fie introduse planurile de acţiune.
Se poate crea o reţea de lucru internaţională care să includă membri ai bisericii dar şi ai spectrului politic din România, Ungaria, Germania, Bulgaria, Italia, Belgia, Spania.
Primul pas pentru a crea o reţea: realizarea unei strategii!
Pot fi organizate o serie de activităţi pentru grupul ţintă: vizite de învăţare, evenimente sportive, schimburi de experienţă.
Poate fi organizat un atelier de lucru în Bruxelles în cadrul căruia să fie dezvoltat un proiect de viitor. Pot fi organizate întâlniri pentru atelierele de lucru, în Bruxelles. Să fie invitaţi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Ar trebui început mai întâi în interiorul propriei reţele iar apoi acestea să se extindă la nivel internaţional.
Un proiect ce ar putea fi demarat imediat este bazat pe problema dependenţelor.
Reprezentanţii de la Bruxelles pot face toate aranjamentele necesare şi să pregătească agenda.
În Germania urmează să aibă loc o întâlnire între 19-21 aprilie la care vor participa ţările din zona Dunării în cadrul căreia va fi discutată problema rromă.
Reprezentanţii din Bruxelles trebuie să discute cu cei din Parlamentul European şi la Strassbourg: există sesiuni în primăvară şi în toamnă (februarie, martie, octombrie, noiembrie).
Programul de schimb Erasmus poate fi folosit pentru a stabili noi contacte.
3. Educaţie şi ocupare pentru etnia rromă
Înfiinţarea de centre de zi unde copiii să fie sprijiniţi în procesul educaţional şi să locuiască în continuare cu părinţii. Să se lucreze şi pentru educarea adulţilor.
Advocacy continuu în numele rromilor, sublinierea importanţei educaţiei şi protejarea drepturilor lor ca oameni, implicarea socială, vizitarea altor şcoli şi universităţi din ţară.
4. Cetăţenii rromi pe piaţa muncii (dezvoltarea talentelor)
Educaţie în comunităţi, organizarea de cursuri şi înfiinţarea de locuri de muncă protejate.
Organizarea de cursuri la care elevii să primească burse.
Organizarea de activităţi de orientare şcolară şi profesională pentru cetăţenii de etnie rromă respectiv să le fie oferită posibilitatea de a presta anumite munci care să fie plătite imediat.
Promovarea celor care au anumite talente, de ex. acelora cu talent muzical.
Organizarea de târguri cu produse realizate de rromi.
Schimbarea mentalităţii prin oferirea de exemple pozitive – prin comportamentul nostru. Promovarea permanentă a exemplelor pozitive din partea rromilor.
Crearea unei reţele de organizaţii ale societăţii civile care să deruleze activităţi de lobby respectiv să sprijine indivizii şi comunităţile cu resurse limitate.
Caritas
ESCI DALLA ABITUDINE!
CENTRO GABRIELE
VIDEO!
DOCCE SOCIALE
Aiutaci!
Sviluppato da: Azatech | XHTML valido | CSS valido