Română | English | Italiano
AcasăDepartamenteDepartamentul Voluntariat
Librăria Gutenberg
CANTINA SOCIALĂ
Caritas
Contact

Caritas Eparhial Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 3
410210 - Oradea, BH
ROMÂNIA

Telefon:

+40.359.418.212

Fax:

+40.359.418.211

Email:

caritaseparhial@yahoo.it

Departamente

1.

Încă de la începutul activităţii Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a promovat, pe lângă alte principii creştine, principiul voluntariatului. Acest lucru a fost realizat prin implicarea voluntară a unor persoane fizice în activităţile asociaţiei fără a fi răsplătiţi financiar. Aceste persoane se numesc voluntari şi îşi oferă o parte din timpul şi energia lor în folosul altora.

Voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea diferită unul de celălalt din toate punctele de vedere: vârstă, ocupaţie, studii, confesiune religioasă, etc. De exemplu, cel mai tânăr voluntar care a activat la noi a fost în vârstă de 12 ani, iar cel mai vârstnic are 73 de ani. Totuşi, aceştia întotdeauna au slujit pentru binele beneficiarilor serviciilor organizaţiei, luând parte la majoritatea activităţilor asociaţiei: colecte de alimente, distribuire de alimente, îmbrăcăminte şi masă caldă, igienizarea locuinţelor, confecţionare felicitări, croitorie, clovni, etc.

2.

Pentru noi, munca voluntarilor este foarte preţioasă şi de neînlocuit. La sfârşitul fiecărui an, când tragem linia pentru a face bilanţul, ne dăm seama că multe din realizările organizaţiei au fost posibile datorită implicării voluntarilor. Le mulţumim tuturor celor care au ales să ofere câteva ore pentru a ne ajuta la găsirea unor soluţii pentru problemele sociale ale comunităţii. Chiar dacă în luna decembrie a fiecărui an îi sărbătorim prin „Ziua Voluntarului Caritas”, prilej cu care le mulţumim public tuturor voluntarilor, ştim că nu este suficient. În acelaşi timp, suntem conştienţi că, oricât ne-am strădui noi, răsplata tuturor celor care se dăruiesc altora nu este în totalitate aici.

3.

Numărul voluntarilor activ:

- 2006 – voluntari înscrişi 69, voluntari activi 69

- 2007 - voluntari înscrişi 114, voluntari activi 90

- 2008 - voluntari înscrişi 185, voluntari activi 110

Dragi voluntari, vă mulţumim tuturor celor care aţi ales să ne fiţi alături. În mare parte realizările noastre se datorează dăruirii de care aţi dat dovadă. Indiferent de programul sau activitatea în care v-aţi implicat, efortul vostru este apreciat şi suntem recunoscători că v-aţi alăturat echipei Caritas în lupta pentru rezolvarea problemelor comunităţii!

Colecta de Paşti

Colecta de Paşti

Ca şi anii precedenţi, voluntarii ne-au sprijinit la colecta de Paşti în trei dintre cele cinci biserici în care aceasta s-a desfăşurat.

- 33 voluntari

- 150 ore prestate

- 975 lei valoarea economică

Colecta de Crăciun

Colecta de Crăciun

Colecta de Crăciun s-a desfăşurat la un super-market din Municipiul Oradea, şi de această dată voluntarii fiind foarte activi, implicându-se în distribuirea de fluturaşi şi colectarea alimentelor şi primirea donaţiilor.

- 47 voluntari

- 464 ore prestate

- 3. 016 lei valoarea economică

Masa caldă

Masa caldă

Distribuirea mesei calde este o activitate în care voluntarii, împreună cu Surorile Franciscane Misionare ale lui Cristos distribuie mâncare caldă celor 30 de persoane înscrise.

- 6 voluntari

- 215 ore prestate

- 1.400 lei valoarea economică

Bunul Samaritean

Bunul Samaritean

Voluntarii de la distribuirea de îmbrăcăminte efectuează de fapt două activităţi. Prima se referă la selectarea şi aranjarea îmbrăcămintei primite din donaţii, iar a doua, la distribuirea propriu-zisă a acestora, o dată pe săptămână.

- 7 voluntari

- 172 ore prestate

- 1.120 lei valoarea economică

Distribuire dulciuri în şcoli

Distribuire dulciuri în şcoli

În anul 2008, datorită donaţiilor primite din străinătate, asociaţia a reuşit să ofere dulciuri câtorva clase de copii. La distribuirea acestora ne-au ajutat patru voluntari, care au adus bucurie în sufletele copiilor.

- 5 voluntari

- 20 ore prestate

- 130 lei valoarea economică

Prevenirea alcoolismului

Prevenirea alcoolismului

Cu ajutorul voluntarilor, asociaţia a reuşit să distribuie materiale de prevenţie a consumului excesiv de alcool în 10 şcoli din Oradea.

- 12 voluntari

- 40 ore prestate

- 260 lei valoarea economică

Administrativ

În categoria administrativ intră acele activităţi care sunt sporadice cum ar fi: descărcare camion, traduceri, completare bază de date.

- 10 voluntari

- 65 ore prestate

- 425 lei valoarea economică.

Serviciul European de Voluntariat (SEV):

- Este format din proiecte în cadrul Programului Tineret în Acţiune –Acţiunea 2.

- Sprijină Serviciul de voluntariat transnaţional pentru persoane cu vârste cuprinse între 16/18 – 30 ani.

- Se focalizează pe învăţarea non-formală.

- Organizează stadii de voluntariat pe o perioadă de minim 2 luni –maxim 12 luni.

- Acoperă toate cheltuielile voluntarului ce ţin de transport, viză, cazare, masă şi bani de buzunar pe întreaga durată a stagiului.

- Oferă posibilităţi excepţionale de dezvoltare personală a voluntarului.

- Activităţile desfăşurate pot fi din cele mai diverse domenii: artă şi cultură, sport, servicii sociale, mediu, etc.

Deci, dacă ai între 16/18 - 30 ani şi eşti dornic să faci voluntariat într-o altă ţară, te rugăm să te adresezi coordonatorului Departamentului de Voluntariat al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea care te va ajuta să găseşti organizaţia potrivită pentru stagiul tău de voluntariat. De asemenea, dacă ai prieteni dornici de stagii de voluntariat pot să îi infomezi că asociaţia noastră este acreditată pentru a trimite voluntari.

Poţi accesa chiar tu baza de date europeană a organizaţiilor acreditate pentru Serviciul European de Voluntariat la http://ec. europa. eu/youth/evs/aod/hei_en. cfm.

Susţine-ne!
Campania 2 %
IEŞI DIN TIPAR!
Croitoria CEO

DUSURI SOCIALE
Dezvoltat de: Azatech | Valid: XHTML | Valid: CSS